Un bărbat aflat în spital pentru nașterea fetiței sale spune că a fost la un pas de a fi operat din greșeală. Asistentele voiau să-l și epileze pe abdomen
Un bărbat din Braşov susține că vrea să dea în judecată Spitalul Regina Maria şi să le facă plângere penală unor asistente medicale care l-au pregătit pentru o intervenţie chirurgicală, deşi el venise pentru a asista la naşterea, prin cezariană, a fetiţei sale. El susţine că, deşi le-a spus de mai multe ori acest lucru, asistentele au continuat procedurile, intenţionând inclusiv să îl epileze pe abdomen.
De Redactia Observator la 05.10.2021, 17:38Potrivit BizBraşov, incidentul a avut loc în 23 septembrie, Alexandru Niţă afirmând că s-a prezentat la Spitalul Regina Maria din Braşov împreună cu soţia pentru a asista la naşterea copilului său. "La biroul de internări, soţia a completat şi semnat fişa de internare iar eu a trebuit sa completez un formular “Acord informat acces aparţinător” unde am completat numele meu şi cnp-ul, actul medical la care voi asista, naştere prin cezariana şi numele + cnp-ul sotiei. Soţia a fost preluata de catre o asistentă şi dusă pe secţie pentru a fi pregătită pentru intervenţie, iar mie mi s-a cerut să aştept în lobby sa fiu preluat”, a povestit el, potrivit news.ro.
Bărbatul susține că asistentele îl pregăteau pentru o operație, deși era acolo pentru a asista la nașterea fetiței
El a afirmat că, ulterior, a fost chemat pe nume de o asistentă şi dus într-o cameră, unde i s-a cerut să facă duş cu şamponul spitalului şi să îmbrace un halat de intervenţie. "Am informat-o pe doamna că făcusem duş în acea dimineaţă, însă dânsa a insistat că nu pot intra în sala de operaţii fără să fiu dezinfectat. După ce am făcut duş şi m-am îmbrăcat în halatul de intervenţie, a venit o altă asistentă în cameră cu un dulap pe roţi în care avea instrumente sterile. Dânsa m-a întrebat dacă am emoţii şi i-am spus că da, având în vedere că la primul copil născut în 10 iunie 2020, tot în acelaşi spital, nu am putut asista la naştere din cauza restricţiilor şi că acum mă bucur că o pot încuraja pe soţie şi să împărtăşim împreună această experienţă", a continuat el.
Antivomitiv și calmat pentru a asista la naștere
- Medicii ieșeni de la Spitalul Sf. Maria au operat cu succes, timp de 20 de ore, o adolescentă rănită...
- Un tânăr cu certificat fals de vaccinare a murit de Covid la ATI în Sibiu. Ce le-a spus medicilor înainte să moară
- Cum arată o zi la ATI, în cel mai mare spital din Oltenia? Medic: "Ca pe front, nu exagerez"
Conform sursei citate, bărbatul a relatat că asistenta i-a spus apoi că trebuie să îi recolteze sânge. "Am rămas puţin surprins, însă am pus această cerinţă pe seama contextului pandemic, având în vedere că în data de 22 septembrie 2021, atat soţia, cât şi eu, am făcut un test PCR, fără de care nu mi s-ar fi permis să particip la naştere. Doamna asistentă a încercat fără succes să îmi recolteze sânge din mâna stângă, apoi a cerut suportul unei doamne mai în vârstă care era şefa asistentelor pe secţia de chirurgie. Dânsa a reuşit să-mi recolteze un flacon de sânge din mâna dreaptă şi apoi a procedat la inserarea unei branule în mâna stângă, motivând că trebuie să-mi administreze antivomitiv şi un calmant. Am întrebat de ce este necesar şi dacă îşi făceau probleme că voi leşina în cursul naşterii, dar dânsele au afirmat că acesta este protocolul pentru acces în sala de operaţii", a arătat el.
Voiau să îl și epileze pe abdomen
De asemenea, braşoveanul a povestit că asistentele l-au întrebat dacă este epilat pe abdomen, iar când a răspuns negativ, acestea i-au spus că este necesar şi au chemat în ajutor un coleg cu un aparat de bărbierit.
"Asistenta care a încercat să-mi recolteze iniţial sânge m-a întrebat ce operaţie urmează să mi se facă şi i-am spus, uimit, că nu mi se va face mie nicio intervenţie şi că voi asista soţia la naşterea prin cezariana. Dânsele au râs apoi iarăşi m-au întrebat cumva într-o notă mai insistentă, ce operaţie urmează să mi se facă. Atunci am realizat că ele de fapt mă pregăteau pe mine să fiu dus în sala de operaţii pe secţia de chirurgie şi că nu se uitaseră pe fişele pe care le înmânasem şi nici nu au dat atenţie detaliilor legate de naşterea soţiei şi asistarea mea. Când au realizat ca este vorba despre o neînţelegere gravă, mi-au cerut să mă schimb şi am fost dus în alt salon la et.4, pentru a aştepta, de unde am fost condus mai departe în sala de operaţii unde soţia mă aştepta îngrijorată", a detaliat bărbatul.
Recția spitalului
El a declarat publicaţiei că, după ce soţia şi fetiţa nou-născută au fost externate, bărbatul a vrut să discute cu conducerea spitalului. "Dânşii mi-au făcut o expoziţiune interesantă cu privire la norme, proceduri, protocoale, toate extrem de impersonale, dat fiind faptul că incidentul viza oameni şi fapte de neglijenţă, la care sincer nu mă aşteptam din partea personalului unui spital privat. Discuţia la acea data s-a concluzionat ca putem ajunge la un acord amiabil, însă doamna Dr. Nirvana Georgescu mi-a solicitat răgaz timp de o săptămână", a susţinut el.
Braşoveanul a adăugat că în 4 octombrie a fost sunat de dr. Sebastian Anghel care i-a spus că, "după consultări interne, decizia management-ului Regina Maria este de a nu ma compensa în niciun fel în urma celor întâmplate, motiv pentru care, în continuare, intenţionez să depun plângere penală impotriva personalului medical care mi-au recoltat sânge şi mi-au montat branula, fără a-mi aduce la cunoştinţă de ce trebuie sa faca aceste lucruri". "De asemenea intenţionez să intentez proces management-ului spitalului pentru neraportarea acestui incident şi pentru daunele morale produse în urma acestei experiente şi a iniţiativei acestora de a musamaliza, fără a admite public acest întreg incident", a susţinut el.