Un copac a căzut peste o angajată a DGASPC Suceava, în curtea instituţiei. Femeia a ajuns la spital cu picioarele strivite
Scene cumplite în curtea unei instituții din Suceava. O femeie a ajuns la spital după ce un copac a căzut peste ea. Victima, angajată a Direcţiei de Protecţie a Copilului, ar avea picioarele strivite.
De Angela Bertea la 02.10.2024, 13:59Femeia, angajată a Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului din Suceava ar fi venit la instituţie cu treabă. În momentul în care a intrat în curte ar fi fost direcţionată să meargă spre spaţiul verde de către angajaţii de la Primărie, care efectuau lucrări de tăiere a copacilor. La ieşire, însă, femeia ar fi venit chiar pe alee, moment în care copacul era tăiat de către angajaţii primăriei. Lucrarea era una programată, mai mulţi copaci urmând să fie tăiaţi din curtea instituţiei.
De altfel pe unul dintre arbori există şi o atenţionare câ până pe 4 octombrie nu se vor parca autovehicule în curtea Direcţiei.
Femeie strivită de copac, în curtea DGASPC Suceava
Conform directorului Domeniului Public, din cadrul primăriei Suceava, femeia, când a ieşit din instituţie şi mergea pe alee ar fi vorbit la telefon, din spusele martorilor, şi nu ar fi auzit când a fost atenţionată de oamenii care se aflau la faţa locului. Din nefericire, femeia a fost surprinsă de arborele tăiat şi lovită la picioare şi la cap. A fost dusă la spital şi ar urma să intre în operaţie.
Anchetatorii continuă cercetările la faţa locului pentru a stabili cum s-a întâmplat totul.