Un diplomat român a murit la doar 42 de ani. "Un exemplu de modestie și bun simț, erudit. Era atât de ușor de iubit. Îmi pare atât de rău, Mircea!"
Un diplomat român, ministru plenipotențiar la Ambasada României în Ungaria, s-a stins din viață la doar 42 de ani. Vestea a fost dată chiar de instituție pe pagina de Facebook. Mircea Leucea este fiul generalului în rezervă Crăciun Leucea, primul șef al Poliției Locale Oradea.
De Redactia Observator la 27.09.2022, 16:41„Suntem triști să anunțăm trecerea în neființă a colegului nostru de la Ambasada României în Ungaria, Mircea Leucea. Diplomat de carieră, ministru plenipotențiar cu o solidă experiență, Mircea a plecat dintre noi prea rapid, prea tânăr, lăsându-ne copleșiți și pustiiți de durere și neputință.
Mircea, rămânem în suflet cu bunătatea, spiritul deschis și profesionalismul care ți-au marcat existența. Îți mulțumim pentru colegialitate, prietenie, inițiativă și parteneriatul în meciurile de tenis, fotbal sau excursiile cu bicicletele. Și mai mult decât atât pentru că ai fost unul din cei mai buni pământeni. Condoleanțe familiei. Drum lin, Mircea!”, a scris Ambadada României în Ungaria.
Și apropiații îl plâng pe Mircea
Și apropiații au fost îndurerați la aflarea veștii că prietenul lor, Mircea, s-a stins atât de tânăr și au transmis mesaje de condoleanțe pe rețelele de socializare. „Un mare, mare prieten s-a stins din viata prea devreme. Mircea a fost un om asa destept ca te facea in prezenta lui sa vorbesti putin. Un exemplu de modestie si bun simt, erudit, cu mult umor, nu cunostea invidia, rautatea, erea atat de usor de iubit. Imi pare atat de rau Mircea!”. „Suntem alături de colegul nostru, domnul profesor General Dr. Crăciun Leucea și de familia acestuia la marea durere pricinuită de trecerea la cele veșnice a fiului lor Mircea Leucea.
Mircea Leucea a fost ministru plenipotențiar la Ambasada Romaniei de la Budapesta, la secția politică. Ne desparțim astfel de un tânăr remarcabil din diplomația românească. Comunitatea academică a Universitãții Agora transmite sincere condoleanțe.”, „Drum lin spre cer Bobi! Dumnezeu a mai primit un inger ! Sincere condoleante familiei profund indoliate!”, „Sincere condoleanțe! Drum lin spre cer, Bobi! Vei rămâne în amintirea noastra!”, „Dumnezeu să-l odihnească în liniște și pace”. „Dumnezeu sa te aibă în pază lui, acolo în ceruri, Mircea! Pentru mine este cel mai mare șoc, sunt devastată! Drum lin spre împărăția îngerilor! Sincere condoleanțe și putere familiei!”