Un fost viceprimar din Bihor, găsit mort lângă combina de recoltat. Primăriţa crede că ar fi făcut infarct
Sfârşit tragic pentru un fost viceprimar din comuna bihoreană Drăgăneşti. Florin Sala a murit subit şi a fost găsit chiar lângă combina de recoltat. Bărbatul avea doar 52 de ani.
De Redactia Observator la 13.07.2022, 16:35Tragedia s-a produs pe un teren agricol, unde bărbatul strângea recolta. Trupul neînsufleţit a fost găsit chiar lângă combină. Se crede că bărbatului i s-ar fi făcut rău. A mai apucat să oprească utilajul, înainte de a se prăbuși la pământ. A fost găsit de un localnic lângă utilaj. Bărbatul a sunat la 112. Politicianul a fost resuscitat la fața locului, fără succes, însă.
Primăriţa crede că bărbatul ar fi făcut infarct. Procurorii au deschis un dosar penal în cadrul căruia cercetează cum s-a petrecut accidentul. Corpul bărbatului a fost dus la medicină legală pentru necropsie.
Florin Sala a fost viceprimar al comunei în mandatul 2016 - 2020. În prezent el era consilier local ales pe listele PSD.