"Un leu pentru Ateneu", lozinca în urma căreia avea să se “nască” inima culturii româneşti!

Impunător, de o frumuseţe rară, mândru! Edificiu-simbol al culturii naţionale, Ateneul Roman, construit în inima Bucureştilor în urmă cu 120 de ani (1886-1888), a devenit exponentul arhitectonic şi spiritual nu doar al unui oraş, al unei Capitale, ci al unei naţiuni

• Cât ar putea veni factura la energie în funcţie de câte grade sunt setate în locuinţă

Impunător, de o frumuseţe rară, mândru! Edificiu-simbol al culturii naţionale, Ateneul Roman, construit în inima Bucureştilor în urmă cu 120 de ani (1886-1888), a devenit exponentul arhitectonic şi spiritual nu doar al unui oraş, al unei Capitale, ci al unei naţiuni

Ateneul Român a fost ridicat în Grădina Episcopiei, teren ce aparținea familiei Văcăreștilor. Mulți contemporani au criticat amplasamentul ... căci locul ales era socotit că fiind prea departe de centrul orașului și foarte greu de ajuns, mai cu seamă iarna. Nu avea statul destule terenuri centrale, trebuia oare neapărat ales acest loc "la marginea orașului"?.

Daţi un leu pentru Ateneu

Pentru strângerea de fonduri s-a instituit o loterie a cărei lozincă “ daţi un leu pentru Ateneu” a devenit foarte populară.

La 24 mai 1884 după obţinerea autorizaţiei de construire, Ateneul încheie un contract cu arhitectul francez Albert Galeron semnat din partea română de N. Kretulescu, C. Escaru şi C. Stăncescu. La iniţiativa lui Escaru, Galeron proiectase deja doua anteproiecte conform directivelor celui dintâi. În “Programul pentru clădirea edificiului Ateneului Român” Escaru nota: “ Aspectul va fi monumental dar simplu, înlăturându-se orice decoraţiuni banale sau inutile. Edificiul va cuprinde o sală de conferinţe, concerte, reuniuni, congrese literare, economice, etc . Sala va fi încăpătoare de maxim 1500 de persoane”.

La 26 octombrie 1886 a fost pusă piatra de temelie la Palatul Ateneului

La începutul lui 1888 ciclul de conferinţe se deschidea în noul local. Deşi fără să fie întru totul finalizată nici în 1889 conferinţele continuă şi în acest an începând cu lună martie printr-o prelegere a lui Escaru în care îşi exprimă regretul că palatul nu poate fi inaugurat.

Cu fondurile epuizate Societatea se adresează Ministerului Instrucţiunii cu propunerea ca acesta să termine clădirea, cedând însa în deplină proprietate statului terenul cu construcţiile începute pe el, statul fiind liber să folosească noua clădire pentru propriile nevoi.

Abia în iulie 1897 comisia tehnică dădea avizul şi pentru inaugurarea clădirii anexe a Ateneului pe care Ministerul o destina pinacotecii şi gliptotecii.

Ideea apelului s-a transformat surprinzător într-o lecţie de unitate, de trezire a conştiinţei naţionale.

Cădirea de forma circulară s-a datorat valorificării fundaţiilor deja existente din Grădina Episcopiei ce urmau să servească ridicării unui circ.

Inspirat din vechile temple greceşti, edificiul surprinde la prima vedere printr-o colonadă istorică ce susţine un fronton triunghiular. La parter, impresionantul hol din marmură înglobează cele 12 coloane dorice de susţinere a sălii de concerte. Patru scări monumentale în spirală de tip baroc din marmură de Carrara, desfăşurate cu balcoane la etajul intermediar, fac legătura cu sala şi anexele (birouri, săli de repetiţii, cabine pentru solişti şi dirijor etc.). Dispuse sub forma vechilor amfiteatre greco-romane, cele aproape 1.000 de locuri (trei zone de parter şi două rânduri circulare cu 52 de loji, la mijloc cu o lojă centrală) oferă o vizibilitate perfectă din orice colţ şi o audiţie impecabilă.

Perfecţiunea sunetului se datorează imensei cupole (bogat decorată) care "absoarbe" fondul instrumental şi vocal de pe podium, spre a-l distribui prin reverberaţie către auditori, cu întreaga gamă de armonice până la cele mai fine culori timbrale şi nuanţe.

Se pare că acustica excepţională a cavităţii sonore, proprii Ateneului Roman, aplasat sala printre cele mai reuşite construcţii de acest gen nu doar din Europa, ci din întreaga lume. Fresca, evocând istoria poporului român în 25 de episoade, realizată timp de cinci ani de către pictorul Costin Petrescu, orga instalată în 1939 în urma ajutorului material al lui George Enescu, numeroasele îmbunătăţiri tehnice produse după cutremurele de pământ şi bombardamentul din 1944, de la sfârşitul celui de al doilea război mondial, dar mai ales modificările din 1966-1967 (introducerea aerului condiţionat, refacerea tavanului, schimbarea fotoliilor, redistribuirea lojilor, lărgirea avanscenelor etc.) au transformat Ateneul Roman într-un complex arhitectural singular în centrul Capitalei.

De peste o jumătate de veac, a devenit sediul Filarmonicii "George Enescu", iar din 1958 "Cartierul general" al Festivalurilor Internaţionale "George Enescu".