Un minor de 14 ani a urcat băut la volan şi s-a oprit într-un stâlp electric, într-o localitate din Sibiu. S-a ales cu dosar penal
Un băiat în vârstă de 14 ani a intrat cu maşina într-un stâlp de electricitate de pe marginea unui drum din judeţul Sibiu, după ce s-a urcat băut la volan. Poliţia a deschis dosar penal.
De Redactia Observator la 15.09.2023, 14:05Sesizarea pentru polițiștii din Agnita a venit joi dimineață, când au fost trimiși pe DC 28, în localitatea Netuș, unde un autoturism a intrat într-un stâlp de susținere a rețelei de energie electrică.
„La fața locului polițiștii rutieri au constatat faptul că evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale. Totodată, a fost identificată persoana care a condus autoturismul, fiind vorba despre un minor în vârstă de 14 ani, domiciliat în Netuș. Minorul a condus autoturismul pe DC 28, dinspre localitatea Noiștat, iar în localitatea Netuș a pierdut controlul asupra mașinii, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei de energie electrică, care a căzut peste acoperișul unui imobil”, informează IPJ Sibiu.
Copilul a fost testat de către polițiști rutieri au aparatul etilotest, rezultatul indicând valoarea de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, auadă sursa citată. Polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală pentru conducere fără permis.