Un motociclist a murit nevinovat, la Valu lui Traian. O mașină ar fi întors pe linia continuă și i-a tăiat calea
Tragedie, ieri după-amiază, pe Drumul Naţional 3, în dreptul localiţăţii Valu lui Traian. Un motociclist a intrat în plin într-o maşină care nu s-ar fi asigurat la plecarea de pe loc.
De Redactia Observator la 25.07.2022, 10:21Impactul a fost devastator. Motociclistul de 44 ani a murit pe loc, iar rezervorul triciclului a luat foc. Flăcările s-au extins în câteva clipe şi la maşină, iar ambele vehicule s-au făcut scrum.
Datele preliminare arată faptul că şoferul maşinii ar fi vrut să întoarcă pe linie continuă, dar nu s-a asigurat şi i-ar fi tăiat calea triciclului.
Şoferul de 25 de ani este cercetat acum pentru ucidere din culpă.