Un preot din Alexandria a cerut 4 milioane de lei de la primărie pentru a repara biserici. A cheltuit toţi banii pe cumpărături
Un preot din Alexandria, județul Teleorman, este reținut după ce a falsificat documente și a cerut bani de la bugetul local pentru a repara cele două biserici pe care le administra, apoi a mers și a făcut cumpărături pentru el și pentru alții. Prejudiciul este de 4,9 milioane de lei.
De Redactia Observator la 08.08.2024, 11:37Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, au dispus reținerea unui bărbat, de 62 de ani, din municipiul Alexandria, cercetat în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și delapidare cu consecințe deosebit de grave, ambele în formă continuată.
Escrocheria s-a desfăşurat pe durata a şase ani
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2016 - 2022, folosindu-se de calitatea de funcționar, respectiv preot, în mod repetat și în scopul realizării aceleiași rezoluții infracționale, ar fi falsificat, prin contrafacerea scrierii, mai multe înscrisuri, pentru justificarea unor sume de bani primite din bugetul local, respectiv național, ca titlu de sprijin financiar pentru reparații și construcții la lăcașurile de cult al căror responsabil este.
De asemenea, în perioada 2016 - 2021, în aceleași condiții, din sumele de bani obținute cu titlu de sprijin financiar de la bugetul local, respectiv național, și-ar fi însușit diverse sume din conturile bancare ale celor două parohii, prin retrageri de numerar de la bancomate și de la casieria unității bancare, și ar fi efectuat plăți pentru achiziții de bunuri și servicii în interes personal și pentru alte persoane.
- "Poţi să mă reclami la patriarhul României". Un preot ortodox a refuzat să oficieze cununia religioasă, într-o...
- Preot din Galaţi, acuzat de viol. Ar fi abuzat o tânără de 15 ani chiar în casa parohială: mama fetei a...
- Șantajat cu filmări indecente și apoi condamnat pentru viol. Istoria cazului "Corneliu Bârlădeanu", care zguduie...
Prejudiciul total este de peste 4.900.000 de lei
În urma administrării probatoriului, față de preot a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman.