Un profesor de muzică din Neamţ ar fi chemat un minor de 14 ani la el acasă pentru a întreţine relaţii intime. Tatăl băiatului l-a reclamat la poliţie
Un profesor de muzică în vârstă de 49 ani, din localitatea Răuceşti, este cercetat penal pentru racolare de minori în scopuri sexuale, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.
De Redactia Observator la 30.10.2024, 09:12Sesizarea la poliţie a fost făcută de tatăl unui minor în vârstă de 14 ani, care a reclamat că profesorul l-ar fi chemat pe elev la domiciliul său pentru a întreţine relaţii sexuale.
Profesorul a fost suspendat
"Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie nr. 4 Târgu Neamţ au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat din localitatea Răuceşti ar fi chemat un minor la domiciliul său, cu scopul de a întreţine relaţii sexuale. În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 49 ani, profesor, i-ar fi trimis mesaje printr-o reţea de socializare unui elev în vârstă de 14 ani, cu scopul de a întreţine relaţii sexuale", a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ, Andreea Atomei.
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ a hotărât să îl suspende pe profesorul de muzică de la catedră, pe perioada derulării cercetărilor derulate de IPJ.
Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar de racolare de minori în scopuri sexuale.