Un rapper din Iaşi, acuzat de viol: "L-am rugat să se oprească, nu s-a oprit". Cum se apără bărbatul: "Doar în instanţă dau socoteală"
Acuzaţii extrem de grave la adresa unui celebru rapper din Iaşi! Ionuţ Martinescu, Moş Martin pe numele de scenă, şi-ar fi agresat fostele iubite. Una dintre ele îl acuză chiar de viol şi a depus plângere împotriva lui. Individul neagă tot şi spune că are dovezi ce îi vor susţine nevinovăţia în instanţă.
De Redactia Observator la 16.03.2023, 18:11Victimă: Prima dată a fost la vreo două luni după ce ne cunoscusem inițial. Să fiu sinceră, nici n-am luat-o ca agresivitate fizică inițial, am crezut că a fost o greșeală, a fost vorba de un act sexual forțat. L-am rugat să se oprească, nu s-a oprit, în cele din urmă eu am ajuns la urgențe.
Este doar una dintre mărturiile şocante ale fostelor iubite lui Ionuţ Martinescu. Un rapper de 26 de ani, cunoscut drept Moş Martin, celebru pentru colaborările de-a lungul timpului cu nume sonore din muzica românească.
Victimele au păstrat dovezile agresiunilor la care au fost supuse
Apreciat printre artişti, dar şi cu mulţi fani care îl admiră, bărbatul ar fi în realitate extrem de agresiv.
- Polițist francez, acuzat că a violat mai multe femei chiar în secția de poliție. Șase plângeri au fost depuse....
- Un român de 20 de ani din Austria, acuzat că a drogat şi violat o fată de 13 ani în toaleta unui club....
- Un tânăr de 17 ani din Dâmboviţa ar fi intrat noaptea peste o fată în casă, a violat-o şi a furat bani....
Victimă: A început să dea cu pumnii peste tot, și-a smuls hanoracul de pe el, mi-a smuls mie geanta, mi-a rupt-o, mi-a rupt ciorapii de pe mine. Mi-a prins mâna și a început să strângă foarte tare. A continuat așa preț de câteva secunde până s-a auzit poc și ăla a fost momentul în care mi-am dat seama că îmi rupsese degetul.
Reporterii Observator au reuşit să vorbească şi cu o altă tânără care spune că, la momentul agresiunilor, ar fi avut doar 17 ani.
Victimă: M-a strâns de gât, a rupt scaunul pe care stăteam, adică cu tot cu mine pe el pentru că m-a împins foarte tare. Dar eram lovită pe toată mâna, aveam semne de degete pe gât de la strangulare.
Victimele au păstrat dovezile agresiunilor la care au fost supuse. Este vorba despre frânturi din discuţiile pe telefon dar şi multe mesaje. Povestea a ieşit la iveală după ce una dintre tinere a depus pe numele bărbatului o plângere la poliţie. Contactat telefonic de reporterii Observator, artistul nu a vrut să dea prea multe detalii.
Ionuţ Martinescu: Eu am toate dovezile şi absolut tot. Mă voi prezenta cu ele în instanţă. Și doar acolo trebuie sa dau socoteala.
Pisele artistului sunt foarte apreciate nu numai în concerte, ci şi în online, acolo unde a adunat zeci de mii de likeuri.