Antena LIVE
Video

"Un smardoi, un chiloțar, un Rambo de Brașov!" Tânără făcută KO de un bărbat, chiar în fața primăriei, sub ochii trecătorilor

O tânără a fost lovită fără milă de către un bărbat, chiar în fața primăriei din Brașov, în noaptea de joi spre vineri. După ultima lovitură primită, cea mai severă, femeia a picat lată pe asfalt. Poliția a deschis un dosar penal și face cercetări. Între timp, victima s-a prezentat la Serviciul de Medicină Legală Brașov și va depune o plângere penală pe numele individului. Cazul a fost mediatizat de organizația non-guvernamentală ASUM.

De la 24.06.2022, 17:26

'Imagini șocante în centrul Brașovului! În cursul nopții, în jurul orelor 3, o tânără a fost victima unei agresiuni fizice. Evenimentul s-a petrecut peste drum de Modarom, în fața Primăriei Brașov! Aceasta a fost lovită, de două ori, de o persoană de sex masculin. Un smardoi, un chiloțar, un Rambo de Brașov! A fost apelat serviciul de urgență 112. La fața locului s-au deplasat echipaje de Poliție, Jandarmerie dar și o Ambulanță. Tânăra a fost transportată de urgență la unitatea medicală de primiri urgențe din Brașov. Solicităm public IPJ Brașov lămuriri cu privire la acest caz îngrozitor. Mai sunt cetățenii în siguranță pe domeniul public? Individul, smardoiul ăsta, a fost identificat? A fost reținut...!?", au scris pe Facebook cei de la Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM), o organizație non-guvernamentală.

Tânără bătută în Brașov. Poliția a deschis un dosar penal și face cercetări pentru "loviri și alte violențe"

"Acesta este smardoiul! Poliția îl caută! Băiat de băiat! (...) Dureros este că, o mulțime de persoane au asistat la incident dar nimeni nu a intervenit. Nici măcar "băiatul de băiat, smardoiul de femei" nu a schițat nimic după lovitură, măcar să o ridice, să vadă dacă este ok! (...) Conducerea IPJ Brașov ne-a transmis că..."La nivelul Poliției Municipiului Brașov - Secția 1 Poliție sunt efectuate cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "lovirea sau alte violențe", instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor"! (...) În această dimineață, victima s-a prezentat la Serviciul de Medicină Legală Brașov în vederea evaluării! Tot astăzi va depune și o plângere penală împotriva agresorului. Avem încredere că Poliția îl va identifica pe "băiat"! Din ce am aflat noi, acesta ar fi din București! Nu suntem siguri de informație!", au precizat reprezentanții organizației ASUM.

Ți-a plăcut acest articol?

bataie femeie tanara brasov
Întrebarea zilei
Mici cu E.coli şi zgârciuri în loc de carne, printre produsele comercializate în magazine. Aţi avut parte de experienţe neplăcute?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce ambalaje nu intră, de fapt, sub incidența SGR. Ce poți face cu ele și cum...
Fanatik.ro
Publicat 27.04.2024
Afacerea care poate să te îmbogățească peste noapte. A luat amploare în...
Fanatik.ro
Publicat 26.04.2024
Joburile care nu solicită gândirea cresc riscul de afectare cognitivă și...
spotmedia.ro
Publicat 22.04.2024
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza în România. VREMEA se schimbă...
Gandul
Publicat 24.04.2024
Nike și Adidas, bătute de niște fete fâșnețe: invenția unei companii...
Adevărul
Publicat 26.04.2024
A mancat o supă și s-a trezit paralizată de la brâu în jos. Ce au descoperit...
A1
Publicat 26.04.2024
Horoscopul zilei de 29 aprilie 2024. Vărsătorii au probleme din cauza banilor....
CaTine
Publicat 28.04.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
Șocul lui Ioan Andone, după ce s-a mutat în Spania: „Am 4 dormitoare. Știți...
GSP
Publicat 25.04.2024
Planurile pentru înmormântarea lui Charles au fost modificate!„Regele nu e...
Click.ro
Publicat 26.04.2024
Boala „zombie” care a trecut de la animale la oameni. Deja ar fi făcut 2 victime
Useit
Publicat 27.04.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Care este ultima dorință a lui Celine Dion. Artista suferă de o boală...
Redacţia.ro
Publicat 24.04.2024
Primarul care candidează împotriva soției pentru un nou mandat: „N-am crezut...
libertatea.ro
Publicat 26.04.2024
Selena Gomez a vorbit despre pauza ei de la social media: „A fost cel mai...
ZU
Publicat 28.04.2024
Trei rețete de ouă umplute, perfecte pentru un platou festiv
Hello taste
Publicat 28.04.2024
Cum poți ajuta copilul să treacă peste pierderea dinților de lapte. Sfaturi...
Deparinti
Publicat 28.04.2024
De ce prețurile produselor de pe Shein și Temu sunt atât de mici....
ziare.com
Publicat 25.04.2024
Halil Ibrahim Ceyhan impresionează pe scenă. Actorul nu renunță la visul său...
Happy
Publicat 26.04.2024
La ce se folosește botoxul. Întrebuințările pe care le poate avea în medicină
Medicool
Publicat 26.04.2024
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă...
orangesport.ro
Publicat 13.04.2024