Un șofer din Cluj și-ar fi dat foc la mașină cu el înăuntru, după o ceartă cu soția. Amândoi au ajuns la spital: "Se zbătea pe jos, era în flăcări"
Explozie urmată de un incendiu violent în Cluj-Napoca. Un bărbat şi o femeie au fost grav răniţi, aseară, după ce un autoturism în care se afla doar şoferul a sărit în aer, iar apoi a luat foc. Se pare că incendiul ar fi fost provocat chiar de proprietarul autoturismului, de 39 de ani, care ar fi vrut să se sinucidă. În urma deflagraţiei, a fost transportată la spital şi soţia acestuia care se afla în apropiere.
De Redactia Observator la 30.12.2024, 08:34Cu ultimele sale puteri, bărbatul a reuşit să se salveze şi să iasă din maşina cuprinsă de flăcări, moment în care a fost ajutat de către martori.
"Se zbătea pe jos, era în flăcări şi am fugit cât de repede am putut să vedem ce se întâmplă, să vedem dacă îl putem ajuta. Ce am mai apucat noi să facem a fost să-l tragem mai departe, să luăm ceva stingătoare şi să încercăm să stingem incendiul, dar nu am putut să ne apropiem că, din păcate, tot exploda în continuu", povestește un martor.
Bărbatul ar fi ameninţat-o pe soție că se sinucide
"Pur şi simplu, când i-a dat contact domnul a sărit maşina în aer şi mi-a spart şi mie luneta, deasupra, tot sticle şi cioburi", spune un alt martor.
- O maşină a luat foc, lângă un bloc din Cluj-Napoca. Un bărbat, transportat la spital cu arsuri
- Discuţiile piloţilor avionului prăbuşit în Kazahstan. Nu au putut ateriza în Rusia şi au avut sistemul GPS bruiat
- Dezastru în Constanța, după ce un cazan de țuică a explodat în subsolul unei case. Toate ușile au zburat din...
Totul ar fi pornit de la o ceartă între cei doi soţi, în care bărbatul ar fi ameninţat-o că se sinucide.
"Pe fondul unor discuții contradictorii cu soția sa, în vârstă de 34 de ani, a ieșit din locuință, s-a urcat într-un autoturism, iar ulterior, folosind un lichid inflamabil, ar fi incendiat componente ale vehiculului, ceea ce ar fi condus la propagarea rapidă a focului și deteriorarea autoturismului", a declarat Iulian Timsa, IPJ CLUJ.
Bărbatul are arsuri grave
Suflul exploziei a spart mai multe geamuri ale blocului de lângă maşină, iar flăcările uriaşe au topit o parte din faţada clădirii. Din acest motiv, câţiva locatari au fost evacuaţi de către pompierii de la faţa locului. Bărbatul a fost preluat de un echipaj de terapie intensivă mobilă cu arsuri grave. Soţia acestuia a fost găsită în stare de şoc, însă cu răni uşoare.
"Patru persoane au fost evacuate, dintre acestea o femeie a fost, de asemenea, transportată la spital. Referitor la bărbat, acesta a fost intubat la faţa locului şi transportat la spital", a declarat Paul Olar - ISU CLUJ.
Autorităţile continuă acum cercetările pentru a înţelege toate circumstanţele care au dus la gestul extrem al bărbatului.