Un student de 19 ani a căzut de la etajul 4 al unui cămin din Iaşi. Tânărul ar fi consumat droguri şi alcool
Un băiat de 19 ani din comuna Copălău, judeţul Botoşani, student la Facultatea de Mecanică din cadrul Universității "Gheorghe Asachi" Iași, este în stare gravă după ce a căzut de etajul al patrulea al căminului unde locuia.
De Redactia Observator la 25.04.2019, 18:20Un băiat de 19 ani din comuna Copălău, judeţul Botoşani, student la Facultatea de Mecanică din cadrul Universității "Gheorghe Asachi" Iași, este în stare gravă după ce a căzut de etajul al patrulea al căminului unde locuia.
Apelul la 112 a fost făcut, aseară la ora 23:10.
Din primele informaţii, mai mulți tineri s-au adunat într-o cameră de cămin pentru a sărbători începutul vacanței de Paști.
Martori spun că tinerii ar fi consumat droguri (marijuana) și alcool.
La un moment dat, tânărul a rămas singur, s-a apropiat de fereastră și, câteva minute mai târziu, a fost găsit zăcând pe caldarâm de către paznicul căminului.
Nu se știe sigur dacă s-a aruncat sau dacă a căzut accidental.
Băiatul are mai multe fracturi şi a fost dus la Spitalul „Sf. Spiridon" în stare gravă, inconştient.
El a fost internat la Terapie Intensivă, secția Ortopedie.
Băiatul este originar din localitatea Copălău, județul Botoșani. El studiază la Facultatea de Mecanică din cadrul Universității "Gheorghe Asachi".