Un tânăr de 18 ani s-a înfipt cu mașina într-un tramvai, în Timişoara: avea o alcoolemie uriaşă. Poliţia crede că a consumat şi droguri
Un tânăr de 18 ani a creat haos pe o șosea din Timișoara, după ce s-a urcat beat la volan. Băiatul nu s-a asigurat în intersecție și s-a izbit violent de un tramvai care circula în acel moment. Testat cu etilotestul, a rezultat o alcoolemie de 1,39 mg/l în aerul expirat. Tânărul șofer a fost, de asemenea, rănit în urma impactului și a fost transportat la spital.
De Redactia Observator la 02.01.2024, 13:28Băiatul de 18 ani conducea pe Bulevardul Iuliu Maniu dinspre Bulevardul 16 Decembrie 1989 spre strada Gheorghe Pop de Băsești, iar la intersecția cu Bulevardul Regele Carol I, ar fi intrat în coliziune cu un tramvai, condus de un bărbat în vârstă de 54 de ani.
În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv conducătorul autoturismului, tânărul fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. În urma verificărilor efectuate de către polițiști, a rezultat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive
Totodată, în urma testării conducătorului autoturismului cu aparatul din dotare, a rezultat o alcoolemie de 1,39 mg/l în aerul expirat. În urma testării cu aparatul din dotare a tânărului de 18 ani de ani, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
- Polițistul care a lovit în plin un bărbat din Constanța, la miezul nopții, la un pas de a fi linșat: "A avut 80...
- Cascadorie de zile mari în prima zi a anului. Un bărbat s-a urcat băut la volan, a zburat cu maşina şi s-a...
- Accident în prima zi din an, în Prahova. Două maşini s-au ciocnit pe DN1A, iar un pasager a ajuns la spital
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, precum și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.