Un tânăr de 26 de ani, fără permis, a băgat în spital două persoane. A lovit în plin banca pe care stăteau
Doi bărbaţi au ajuns la spital, noaptea trecută, după ce o maşină scăpată de sub control a intrat în banca pe care stăteau.
De Redactia Observator la 27.09.2021, 08:28S-a întâmplat în localitatea Maglavit, din judeţul Dolj. Poliţiştii au descoperit că cel de la volan, un tânăr de 26 de ani, din localitate, s-ar fi urcat la volan fără să deţină permis de conducere. La un moment dat, a ieşit de pe carosabil şi a intrat într-un şanţ de scurgere de pe marginea drumului.
Autoturismul a fost proiectat apoi într-un cap de pod şi a lovit şi banca pe care stăteau cei doi localnici, de 31, respectiv 51 de ani. Şoferul a fugit de la locul accidentului, dar a fost identificat ulterior de poliţişti.
Pe numele lui s-a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și părăsirea locului accidentului.