Un tânăr de 34 de ani din Neamţ şi-a înjunghiat fratele mai mare. În ce stare se află victima
Un bărbat de 34 de ani a fost reținut după ce și-a înjunghiat fratele mai mare, în vârstă de 44 de ani, folosind un cuțit. Agresiunea a avut loc în Borlești, județul Neamț.
De Redactia Observator la 18.02.2025, 12:24Poliția Neamț a fost sesizată luni noaptea, la ora 21.45, cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Borlești, și-a rănit fratele cu un cuțit.
Victima, un bărbat în vârstă de 44 de ani, a fost transportată la spital pentru a primit îngrijiri medicale.
Cercetările au fost preluate de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, care împreună cu echipa operativă din cadrul Serviciului Investigații Ciminale Neamț au desfășurat activități de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor, în forma violenței în familie, potrivit Mediafax.
Față de bărbatul de 34 de ani, procurorul de caz a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.
Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile, conform Legii nr. 217 din anul 2003.