Un tânăr din Neamţ s-a trezit cu dosar penal şi permisul suspendat, deşi era acasă, în fotoliu
Cum te poți trezi cu un dosar penal fără să fi făcut absolut nimic?
De Redactia Observator la 12.04.2018, 17:12Cum te poți trezi cu un dosar penal fără să fi făcut absolut nimic?
A simţit-o pe pielea lui un tânăr din Piatra-Neamţ, care se afla acasă, în fotoliu, la televizor.
Cum a fost posibil? Foarte simplu. Un tânăr de 30 de ani, din Piatra-Neamț, care a fost plecat la București, a fost oprit de poliţie și i s-a întocmit dosar penal pentru conducere cu permisul suspendat.
Cum omul știa că permisul lui este absolut în regulă, s-a dus la Serviciul Poliției Rutiere Neamț să se lămurească. Acolo, altă surpriză.
“În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii rutieri au constatat faptul că, la data de 29 noiembrie 2017, un tânăr de 26 de ani din Pîngăraţi, a condus o autoutilitară pe o stradă din Piatra Neamţ, având o concentraţie alcoolică peste limita legală. Cu ocazia depistării, acesta nu avut asupra sa documentele personale şi a declarat în fals datele de identificare ale bărbatului din Piatra-Neamţ”, se precizează în comunicatul IPJ Neamț.
Un prieten al tânărului se folosise de datele personale ale acestuia pentru a scăpa basma curată. Şi a reuşit, temporar.