Un turist din Bucureşti a murit înecat în Lacul Techirghiol. Medicii nu au mai putut face nimic
Un turist bucureştean în vârstă de 71 de ani a murit, duminică, înecându-se în Lacul Techirghiol, a informat Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa.
De Redactia Observator la 11.08.2024, 13:23Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea", după alertarea autorităţilor, la faţa locului au fost mobilizate două ambulanţe de la SMURD, un echipaj al SAJ, precum şi elicopterul SMURD.
"Bărbatul a fost scos în stare de inconştienţă din Lacul Techirghiol, în zona cherhanalei Zarguzon", a informat ISU, potrivit Agerpres.
Potrivit SAJ Constanţa, turistul se afla în stop cardio-respirator, manevrele de resucitare efectuate de cadrele medicale fiind zadarnice.