Un vasluian beat a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu maşina. Bărbatul se întorcea de la o petrecere
Un vasluian de 31 de ani a ajuns la spital după ce s-a urcat băut în maşină şi a pierdut controlul volanului.
De Redactia Observator la 04.09.2021, 09:12Bărbatul, care se întorcea de la o petrecere, s-a răsturnat pe o stradă din oraş, iar automobilul a rămas cu roţile în sus. A fost nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare pentru ca acesta să fie scos. Tânărul avea răni multiple aşa că a fost preluat imediat de o ambulanţă. Însă nu înainte ca poliţiştii să-l pună să sufle în etilotest. Acesta avea o alcoolemie de 0,63 miligrame de alcool pur în aerul expirat. S-a ales acum cu dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.