Urmele de sânge găsite în casa criminalului din Caracal vizează cazul Luizei Melencu
DIICOT a anunțat sâmbătă seară că perchezițiile desfășurate în cursul zilei la casa criminalului din Caracal au vizat cazul Luizei. Au fost culese probe de către echipa de investigație, care au fost trimise ulterior spre analizare.
De Cristian Toteştean la 03.08.2019, 22:24- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
DIICOT a anunțat sâmbătă seară că perchezițiile desfășurate în cursul zilei la casa criminalului din Caracal au vizat cazul Luizei. Au fost culese probe de către echipa de investigație, care au fost trimise ulterior spre analizare. Surse din anchetă spun că este vorba despre urme de sânge găsite pe haine și obiecte.
”Cercetarea la fața locului a fost întreruptă și reluată în această dimineață și a vizat în special fixarea prezenței Luizei la domiciliul inculpatului. Cu ocazia cercetării criminalistice au fost ridicate 3 urme biologice, a fost efectuată o conducere în teren și, de asemenea, o activitate efectuată de poliție, de căutare”, a spus procurorul DIICOT.
Surse din anchetă spun că sâmbătă au fost găsite urme de sânge pe un cearșaf găsit într-una dintre camerele casei, nu în încăperea în care a fost ținută Alexandra. De asemenea, pete de sânge au fost găsite pe o pereche de pantaloni bărbătești și pe un calendar.
Anchetatorii au căutat sâmbătă și pe un câmp de floarea soarelui din apropiere de Caracal, după ce a Gheorghe Dincă a dezvăluit că acolo ar fi aruncat telefonul Luizei Melencu. Căutările nu au dus însă la niciun rezultat.
Criminalul din Caracal a recunoscut că a ucis-o pe Luiza Melencu într-un mod similar cu cazul Alexandrei Măceșanu. După ce a sechestrat-o, i-ar fi dat un pumn, a susținut bărbatul, iar fata de 18 ani a lovit și s-a lovit puternic. Până la venirea rezultatelor, anchetatorii nu au însă probe fizice legate de prezența Luizei în casa lui Gheorghe Dincă.