Antena LIVE

Curs valutar

Specialiștii anunță că al doilea val al pandemiei de coronavirus ar putea lovi mai puternic decât primul

"Ce ne facem noi dacă vine valul doi?", este întrebarea pe care şi-o pun specialiştii, confruntaţi cu explozia de cazuri din acest prim val. Evoluţia pandemiilor din trecut arată că al doilea val din toamnă ar putea fi mult mai grav. Într-o analiză a presei britanice, România va trebui să sacrifice economia, dacă sistemul medical va intra în colaps şi vom fi nevoiţi să impunem din nou carantină severă. 

De la 10.07.2020, 21:06
WhatsApp
Vezi și:

În Statele Unite, cea mai afectată ţară din lume de coronavoirus, epidemia atinge un nou vârf. O explicaţie pentru această situaţie, în opinia jurnaliştilor de la publicaţia The Telegraph, ar fi proasta gestionare a crizei sanitare. Una dintre cele mai bogate ţări din lume a luat măsuri de prevenţie cu întârziere. La asta se adaugă şi mesajele confuze transmise de administraţia Trump. După o scădere în luna mai, numărul de îmbolnăviri a explodat după perioada de relaxare. 

Anthony Fauci, epidemiologul şef al Statelor Unite ale Americii: Suntem încă îngenunchiaţi de primul val. Ceea ce se întâmplă acum nu poate fi considerat un val. Dacă priviţi graficele din Europa, din Uniunea Europeană, ca un întreg, a crescut şi apoi a scăzut la un minimum. Noi ne-am dus în sus, nu ne-am apropiat de un minim, şi acum avem o nouă explozie. 

În ce priveşte ţara noastră, noua explozie de cazuri este pusă de jurnaliştii britanici pe seama unei nehotărâri. Ce alegem: Sănătatea sau Economia? 

Să recapitulăm: noi am fost loviţi de pandemie în lunile martie-aprilie. S-au luat măsuri stricte, izolare, carantină, declaraţii la ieşirea din casă, cursuri online şi aşa mai departe. 

Numărul de îmbolnăviri a fost ţinut sub control aşa că, din urgenţă, ne-am trezit în alertă. Şi a început relaxarea.

Nehotărârile guvernanţilor despre care vorbesc şi jurnaliştii britanici, dar şi ignorarea regulilor de către o parte dintre români au făcut ca numai în ultimele cinci zile să avem peste 2.000 de infectaţi.

Suntem, acum, fruntaşii Europei. Sau, mai precis, codaşii. 

Acum? Oficialii noştri regândesc strategia. Restricţii severe? Sau salvarea economiei? 

Ludovic Orban, premierul României: Obiectivul nostru este să nu mai luăm nicio măsură care să afecteze negativ economia. 

Doina Azoicăi, președinte Societatea Română de Epidemiologie: Dacă vom continua să nu respectăm măsurile, categoric numărul de cazuri va crește zilnic. Lumea a devenit irascibilă și lipsită de complianția aceasta la măsurile pe care trebuie să le aplicăm. 

Şi în alte ţări, model de intervenţie, numărul de cazuri a explodat neaşteptat. În Israel, relaxarea prea timpurie a dus la un nou vârf. Ţara Sfântă a crezut că a trecut de ce e mai rău în luna mai, când a ridicat o parte dintre restricţii. În ultimele săptămâni, însă, numărul de cazuri zilnice aproape s-a dublat comparativ cu cea mai neagră zi din primăvară. 

În iunie, oficialii au pus frână relaxării, după ce mai multe focare au apărut o dată cu redeschiderea şcolilor, era însă prea târziu: "Am implementat relaxarea prea devreme. Adevărat, mulţi oameni ne-au împins să facem asta, să redeschidem economia. Apropo, asta nu i-a împiedicat pe aceeaşi oameni să ne întrebe azi: "De ce aţi redeschis?".

Australia a fost dată exemplu pentru modul cum a gestionat primul val al epidemiei de coronavirus. De la jumătatea lui aprilie până la jumătatea lui iunie a raportat doar câteva cazuri pe zi. O carantină strictă, implementată la timp, a fost considerată cheia succesului. A venit însă iarna, iar Australia este primul stat din lume care experimentează al doilea val de infectări adus de sezonul rece. Şi este mai rău ca în martie. 

Daniel Andrews, guvernatorul statului Victoria: Trebuie să fim sinceri unii cu alţii: această pandemie nu s-a încheiat. Să ne prefacem că s-a încheiat, pentru că asta ne dorim cu toţii, nu este o soluţie.

Cel mai afectat este statul Victoria, care în ultimele 24 de ore a confirmat aproape 300 de cazuri noi. Oraşul Melbourne, al doilea cel mai mare oraş al Australiei, s-a întors la carantină pentru următoarea lună şi jumătate. 

Sonia Simionov

Jurnalism. Sună pompos, nu? De fapt, nu e. E una dintre cele mai "la firul ierbii" meserii. Jurnalistul te ține informat. Îți aduce știrile zilei. Reporterul adună informații și îți transmite despre salarii, pensii, vacanțe, târguri, prețuri etc. ...

romania israel australia coronavirus infectari pandemie economie
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024