Valentina nu mai avea nicio speranţă, după diagnosticul crunt pus de medici. La 3 ani distanţă, tânăra de 23 de ani a primit o şansă: "O minune de la Dumnezeu"
A primit o nouă şansă la viaţă, chiar dacă nu mai avea nicio speranţă. Este povestea unei tinere de 23 de ani din Drobeta Turnu Severin, care a fost diagnosticată cu o boală incurabilă - o tumoare pe creier, care măsura 10 centimetri. Acum, la trei ani de la diagnostic, medicii de la Spitalul Clinic de Urgenţă din Iaşi au reuşit să facă o minune. Au operat-o pe tânără, iar intervenţia a fost un succes.
De Redactia Observator la 10.01.2024, 08:47Ea este Valentina, tânăra care a reuşit să treacă cel mai greu test al vieţii sale, cel al unei tumori cerebrale, care măsura 10 centimetri. După două intervenţii chirurgicale nereuşite, tânără de 23 de ani a refuzat să cedeze în faţa bolii. A mers 900 de kilometri pentru a primi o nouă șansă la viaţă.
Valentina Pavel: Am descoperit că am o tumoare pe creier care nu se putea opera nici prin clasic, nici prin neurochirurgie. S-au meritat aceşti kilometri, pentru ca visul meu să devină realitate. N-aveţi idee cât de mult am visat la acest vis.
După trei ani de chin, visul i-a fost îndeplinit
Medicii de la Spitalul Clinic de Urgenţă din Iaşi au reuşit să facă o minune şi să-i schimbe viaţa.
- Culisele "dispariției" secretarului american al Apărării: fusese operat de cancer și a suferit o infecție a...
- Minune de Sărbători pentru un bărbat din Târgu Neamț, diagnosticat cu o tumoră de 8 cm: "Este considerat vindecat"
- Lee Sun-kyun din "Parasite" a fost găsit mort în maşină. Actorul era anchetat pentru consum de droguri. Soţia ar...
Conf. Univ. Dr. Lucian EVA, manager Spitalul Clinic de Urgență din Iași: Pentru început s-a optat pentru un tratament chirurgical, o rezecție maximală a acestei tumori, fapt care s-a și realizat în condiții foarte bune din punct de vedere clinic pentru pacientă. În sensul în care și-a păstrat toate funcțiile motorii și toate funcțiile psihice.
Valentina Pavel: Domnul doctor Eva este o minune de la Dumnezeu pe pământ şi un Rai pe care nu-l pot compara cu nimic, îi mulţumesc că m-a adus din nou la viaţă.
La numai trei zile de la operaţie Valentina demonstrează că este o adevărată luptătoare. S-a recuperat rapid, iar acum priveşte cu optimism spre viitor şi spre momentul în care va începe un nou capitol din povestea vieţii sale.