"Veneau liniştiţi, se întorceau acasă". Un şofer beat a făcut prăpăd cu un Audi, în Suceava. După o cursă nebună, a spulberat o dubiţă pe contrasens
Inconştienţă pe o şosea din Suceava! După o noapte de distracţie în oraş, ameţiţi bine de aburii alcoolului, doi prieteni nu au avut nicio reţinere să se urce la volan. După o cursă nebună, şoferul turmentat a pierdut controlul volanului şi a intrat cu viteză pe contrasens, unde s-a izbit frontal de o dubiţă care circula regulamentar. Două persoane au ajuns cu răni grave la spital. Atenţie, urmează detalii cu un puternic impact emoţional!
De Angela Bertea la 09.03.2024, 14:00Accidentul s-a petrecut în apropiere de gara Burdujeni, din Suceava. După ce a petrecut toată noaptea în compania celui mai bun prieten, ameţit bine, tânărul a urcat la volan. Iar pentru o combinaţie fatală, teribilistul a uitat şi de limita de viteză. A mers doar câţiva kilometri. Brusc a pierdut controlul volanul şi a intrat pe contrasens.
Victimă: Ei veneau pe banda lor după care cred că au accelerat şi i-a furat spatele după care a intrat în noi.
Cumnat victimă: A intrat direct în el, veneau liniştiţi, se întorceau acasă. Nici nu a apucat să-l vadă. Numai a văzut cum a intrat în el.
Şoferul vinovat le-a zâmbit sfidător jurnaliştilor
- Accident cumplit în Hunedoara între două maşini. Trei persoane, între care şi o adolescentă de 15 ani au ajuns...
- Filmul accidentului cu 3 morți din Sibiu. Imagini dramatice surprinse de martori: "I-a explodat roata camionului,...
- Accident cu 3 morți pe Centura Avrigului, în Sibiu. Un camion a căzut de pe un pod lângă calea ferată, după...
Contrar situaţiei în care se afla, în timpul testării cu aparatul etilotest, şoferul vinovat le-a zâmbit sfidător atât familiei victimelor, cât şi jurnaliştilor. Culmea, nici amicul său, pasager pe locul din dreapta nu a trecut testul alcoolului.
Cumnat victimă: Amândoi sunt beţi.
Atât de ameţit încât individul abia dacă a mai reuşit să articuleze câteva cuvinte. Cetăţeanul turmentat a fost condus la secţie.
Două persoane au ajuns în stare gravă la spital. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.