Antena LIVE

Curs valutar

VEŞTI BUNE pentru ROMÂNI după declanşarea Brexit! CONDIŢIA de ultimă oră pusă de UE pentru a nu BLOCA negocierile cu Marea Britanie

Parlamentul European va bloca orice acord pentru Brexit care va împiedica cetăţenii UE care se mută în Marea Britanie în următorii doi ani să aibă aceleaşi drepturi ca cei care se află deja în Regatul Unit.

De la 29.03.2017, 09:04
WhatsApp

Parlamentul European va bloca orice acord pentru Brexit care va împiedica cetăţenii UE care se mută în Marea Britanie în următorii doi ani să aibă aceleaşi drepturi ca cei care se află deja în Regatul Unit.

Potrivit The Guardian, negociatorul Comisiei Europene pentru Brexit, Michel Barnier, şi europarlamentarii sunt îngrijoraţi de zvonurile că Guvernul britanic vrea ca miercuri, când va notifica oficial UE de intenţia sa de a ieşi, să fie data de la care pune capăt liberei circulaţii a persoanelor.

Dosarul a fost discutat la o reuniune între Barnier şi europarlamentari, în noaptea de luni spre marţi.

O rezoluţie de cinci pagini care detaliază liniile roşii peste care Parlamentul European nu vrea să treacă şi care va fi supusă la vot miercurea viitoare, a fost amendată ulterior pentru a exclude orice „degradare” a drepturilor cetăţenilor UE care ajuns în Marea Britanie în următorii doi ani.

Pe acelaşi subiect

Documentul va insista asupra respectării principiilor „egalităţii, reciprocităţii, simetriei şi nediscriminării” pentru toţi cetăţenii UE, atât timp cât Marea Britanie rămâne stat membru.

Liderul grupului socialist din PE, Gianni Pittella, a refuzat să comenteze detaliile rezoluţiei PE, dar a confirmat că europarlamentarii nu vor accepta discriminarea între cetăţenii UE.

“Noi considerăm că cetăţenii britanici şi cei din celelalte 27 de state (membre – n.r.) sunt cetăţeni UE până în ziua divorţului. În această perioadă, Marea Britanie este un stat membru cu drepturi şi obligaţii depline”, a subliniat el.

„Nu este corect ca cineva care semnează un contract de muncă în Marea Britanie marţi să aibă mai multe drepturi decât cineva care semnează un contract joi”, a adăugat Pittella.

Diferite surse citate sub acoperirea anonimatului au declarat în ultima perioadă că Guvernul britanic consideră că cetăţenii UE care se mută în Regatul Unit după 29 martie 2017 ar trebui să aibă drepturi diferite faţă de cei care se află deja în ţară. Londra se teme că, în caz contrar, se va confrunta cu un aflux de europeni care vor să intre în ţară.

Oficial, Guvernul a spus că aceasta este o chestiune care trebuie negociată.

De asemenea, europarlamentarii vor insista în rezoluţia lor că nu va putea fi încheiat un acord comercial în următorii doi ani, ci numai după ce Londra iese oficial din UE – o poziţie adoptată şi de Comisia Europeană.

De asemenea, Curtea Europeană de Justiţie „ar trebui să fie autoritatea competentă pentru interpretarea şi aplicarea acordului de retragere”, consideră aleşii europeni.

În plus, deşi europarlamentarii spun că Marea Britanie ar trebui să aibă dreptul să se răzgândească în legătură cu ieşirea din UE pe parcursul celor doi ani de negocieri, vor insista că acest lucru va fi posibil numai în condiţiile dictate de restul celor 27 de state membre. Aleşii vor să se asigure, astfel, că o eventuală revocare a Articolului 50 nu va fi folosită de Londra numai pentru a obţine mai mult timp de negociere după expirarea celor doi ani fixaţi prin tratatul de la Lisabona.

Legislativul european va cere şi ca Trezoreria britanică să achite în totalitate nota de plată pentru Brexit, inclusiv pentru angajamentele de plată asumate pentru proiecte care vor continua şi după 2019. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

brexit marea britanie declanşare brexit ziua declanşării brexit
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024