VIDEO ŞOCANT: DOVADA că omul nu a ajuns niciodată pe Lună? Adevărul despre misiunea Apollo 10 scos la iveală după 48 de ani
Aselenizarea unui echipaj american format din Neil Armstrong, Eugene „Buzz” Aldrin Jr. şi Michael Collins pe Lună în iulie 1969 a dat naştere la numeroase speculaţii şi teorii ale conspiraţiei, mulţi fiind cei care au pus la îndoială reuşita misiunii Apollo 11, dar şi a celorlalte misiuni din cadrul programului Apollo.
De Redactia Observator la 30.01.2017, 16:29Aselenizarea unui echipaj american format din Neil Armstrong, Eugene „Buzz” Aldrin Jr. şi Michael Collins pe Lună în iulie 1969 a dat naştere la numeroase speculaţii şi teorii ale conspiraţiei, mulţi fiind cei care au pus la îndoială reuşita misiunii Apollo 11, dar şi a celorlalte misiuni din cadrul programului Apollo.
Iată că o înregistrare video care a devenit virală pe net pare să fie dovadă faptului că toate misiunile Apollo ar fi de fapt o înscenare pusă la cale de Statele Unite ale Americii, pentru a demonstra dominaţia în faţa Rusiei, scrie The Sun.
Potrivit sursei citate, video-ul postat pe Youtube este o înregistrare needitată din timpul misiunii Apollo 10, din 1969, respectiv cea de-a patra misiune pe Lună a celor de la NASA.
Misiunea spaţială americană Apollo 10 a fost lansată de la Cape Kennedy la ora 12:49, pe data de 18 mai 1969 şi era cea de a patra navetă spaţială cu echipaj uman care a fost lansată în spaţiu într-un termen scurt, de 7 luni.
19 transmisii de televiziune color de calitate remarcabilă (totalizând aproape 6 ore) au oferit lumii un spectacol cu adevărat incredibil, cu imagini minunate de pe Lună. Pe 24 mai 1969, Apollo 10 a părăsit Luna şi s-a reinters pe Pământ. Au aterizat pe 26 mai 1969, la mai puţin de 6,4 km faţă de punctul ţintă.
The Sun scrie că în această înregistrare needitată făcută în timpul orbitării Lunii, pe geamul modului se observă într-o reflecţie mişcările unui astronaut, ce par să fie ca şi cum acesta ar fi fost pe Pământ, şi nu în spaţiu.
Astronautul pare că se aşează şi se ridică, însă modul în care se mişcă nu pare să fie afectat de lipsa de gravitaţie.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și