"Vocea mamei", o campanie Observator. Un glas special, pe care un copil îl recunoaşte în mai puţin de o secundă

Poveştile pe care le citim copiilor au efect vindecător. Mai ales dacă sunt spuse de vocea mamei. Vă aşteptaţi, probabil, ca acest lucru să fie confirmat de nişte cercetători britanici. Nu există astfel de studii. Dar există nişte oameni care au trăit acest lucru. Şi au văzut, cu ochii lor cum valorile de pe monitoare se modifică brusc atunci când un bebeluş ascultă o poveste citită de mama lui. 

• Rezultate parţiale provizorii alegeri prezidenţiale 2024

Observator dă startul unei noi campanii, "Vocea mamei". Un glas special, pe care un copil îl recunoaşte în mai puţin de o secundă, o arată şi cercetătorii Universităţii Stanford.

"Era o dimineață ploioasă de octombrie când un test Covid pozitiv și o ambulanță m-au trimis urgent la Maternitatea Bucur. La ora 11 și 58 de minute a venit pe lume Vlad. Două minute mai târziu, Ela. Nu i-am văzut, nu i-am atins. Am auzit doar plânsul lor care se depărta de mine, pe un hol", îşi aminteşte Carmen Moise. 

"Asta era regulă în pandemie. Mamele pozitive erau separte de bebeluși. M-am trezit la terapie intensivă, cu perfuzii la ambele mâini și niciun copil în brațe. Din acel moment am simțit cum încep să cad, lent, în cel mai negru hău din viaţa mea. În ultima clipă, pe marginea prăpastiei, m-a salvat o voce. Bună ziua. "Sunt psihologul spitalului Bucur. Cred că aveți nevoie de mine". 

Aveam. Eram izolat într-o cameră de unde vedeam doar un colţ din clădirea Colectiv şi o frântură de cer. Trăiam un amestec dureros de stări - de la senzaţia că mi-am abandonat copiii, până la dorința puternică de a-i atinge și frică paralizantă că aș putea să nu îi văd niciodată. 

În una din lungile ședințe de terapie prin telefon, psihologul m-a întrebat ce îmi lipsește de fapt cel mai tare. Printre lacrimi i-am spus: eu le citeam copiilor povești. Când eram acasă le citeam povești". "Ok, citește și acum", mi-a răspuns. Păi, eu citesc, dar ei nu mă aud. "Facem cumva să te audă".

Dr. Anca Mihoc, şef secţie neonatologie Maternitatea Bucur: Una dintre asistente a vorbit probabil cu doamna psiholog și a spus că e o mămică care vrea să trimită povești să le asculte copiii. Era o cerere neobișnuită, pentru că mămicile nu făceau asta, nici noi nu ne-am gândit să le cerem așa ceva, dar ni s-a părut o idee interesantă, nu avea ce să strice. 

"N-o să uit niciodată, prima poveste a fost Degețica. Așa îi spuneam Elei, pentru că era foarte mică. În salonul gol, de spital, vocea mea avea un ecou spart. Uneori nu mai aveam aer. Alteori nu mai aveam lacrimi. Nu mă opream nici atunci când făceam greșeli, nici atunci când întra asistenta cu tratamentul. După care trimiteam înregistrarea pe un număr de Whatsapp - singură mea legătură cu secţia de neonatologie. De fiecare dată primeam un mesaj - "Bebelușii dumneavoastră tocmai au ascultat povestea. Acum dorm liniștiți"." 

Dr. Anca Mihoc, şef secţie neonatologie Maternitatea Bucur: Vedeam cine e disponibil dacă nu era disponibilă nicio asistentă mă duceam eu, deschideam ușița incubatorului și puneam telefonul că să se audă mai bine, că îmi făceam probleme dacă se aude bine prin incubator sau nu. Poveștile erau scurte, deci nu ne lua mult din activitate. 

"Pentru prima dată trăiam sentimentul că sunt lângă ei, chiar și așa, într-un difuzor de telefon. Iar într-o zi, tot pe telefon, am primit un filmuleț. Și apoi un mesaj. "Au ascultat poveștile. reacționează la vocea dvs. Le crește saturatia de oxigen și pulsul pe monitor." Ceva ce trebuia să fie terapia mea, se dovedea mult mai folositor copiilor, de fapt".   

Dr. Anca Mihoc, şef secţie neonatologie Maternitatea Bucur: Mi se pare că eram exact în salonul ăsta pentru că un incubator era pe peretele acesta și un incubator era aici. Am luat telefonul și i-am dat drumul și într-adevăr ei au reacționat. Ascultăm povestea și mă uităm la monitoare, la pulsoximetre. Saturaţia creștea, alura ventriculară dacă era un pic mai ridicată se normaliza. Deci au reacționat, au interacționat așa cu.. a ajuns la ei. 

"Am continuat să citesc până în ultima clipă, înainte de externare. Bebelușii nu aveau greutatea necesară, iar eu urmă să plec din spital tot cu brațele goale. Din nou m-au ajutat poveștile. Am continuat să le citesc și de acasă. Până când au ajuns și ei acasă, după mai bine de o lună. Am citit în total 88 de povești. Pe care le-am lăsat moștenire secției de neonatologie a Maternității Bucur". 

Gabriela Floarea, asistentă şefă Maternitatea Bucur: Aveam un bebeluș a cărui mama nu a fost alături de el din motive personale și atunci te-am rugat să ne trimiți o poveste și să putem să îl liniștim cu poveștile tale.