Yannis, băiețelul de 4 ani dat dispărut în Craiova, a fost găsit mort pe un câmp. Bunica micuţului alertase poliţia cu doar câteva ore înainte
Tragedie într-un cartier din Craiova. Un copil de doar 4 ani a fost găsit, aseară, fără viaţă într-un câmp din apropierea casei, la câteva ore după ce a fost dat dispărut de către bunica lui. Pe trupul micuţului s-ar fi găsit urme de muşcături de animale, iar vecinii îngroziţi dau vina pe haitele de câini care se strâng în zonă. Atenţie, urmează detalii care vă pot afecta emoţional!
De Redactia Observator la 13.01.2025, 08:00- Românii ar putea să-și cumpere mașini electrice în "leasing social", cu mai puțin de 100 de euro pe lună. DETALII la Observator 17:00
- Power Couple, premiera sezonului 2, din 13 ianuarie, Luni, Marți și Miercuri 20:30, la Antena 1 și în AntenaPLAY
- Surse: Impozitul progresiv luat în calcul de coaliţie. Majorarea pensiilor ar putea avea loc de la 1 septembrie
Băiatul, aflat doar în grija bunicii, se juca, ieri după-amiază, cu alţi copii de pe stradă. La un moment dat, însă, femeia a sesizat că nepotul său dispăruse din faţa casei. După câteva ore în care l-a aşteptat să se întoarcă, aceasta a anunţat autorităţile, iar în zonă a fost imediat emis un mesaj RO-Alert cu semnalmentele copilului. Deznodământul a fost, însă, unul cumplit.
"L-am căutat toţi, toată strada, tot cartierul a venit. L-am găsit muşcat de câini, de cap, de spate, mort, acolo în zona aia", spune un localnic. "Minorul a fost găsit decedat pe un câmp viran, la aproximativ 700-800 de metri de locuinţă. Am stat de vorbă cu toţi vecinii şi cu toţi cei care l-au văzut în ultimele momente ale vieţii. Deci, în momentul de faţă, sunt audiate undeva în jur de 10-12 persoane", a declarat Adrian Căpraru, comisar şef IPJ Dorj.
Vecinii îngroziţi dau vina pe haitele de câini din zonă
Rudele băiatului, dar şi vecinii din cartier, spun, însă, că în zonă s-ar afla mulţi câini, o problemă destul de gravă care, deşi ar fi fost semnalată de mulţi locatari, nu a fost rezolvată.
"Pe acolo unde îl găsiră, acolo sunt câini mulţi. Nu prea mergea el acolo. Nu ştiu cum a reuşit de a ajuns acolo", spune unchiul copilaşului. "La noi aici, în zona asta, s-au strâns toţi câinii din Craiova. Nu mai avem curaj să mergem prin parc, nicăieri, din cauza câinilor, câţi câini s-au strâns în zona asta", continuă un vecin.
Autorităţile fac, în continuare, cercetări pentru a afla cu exactitate cum s-a întâmplat tragedia.