Observator » Evenimente » Suspiciuni de crimă organizată în cazul centrelor de groază din Mureş. Copiii erau hrăniţi cu alimente expirate de un an

Video Suspiciuni de crimă organizată în cazul centrelor de groază din Mureş. Copiii erau hrăniţi cu alimente expirate de un an

Iulia Pop | Timp citire: 1 minut
Publicat la 13.01.2025, 14:56 | Modificat la 13.01.2025, 15:02

Val de anchete după imaginile şocante din centrele pentru copii cu dizabilităţi din Mureş. Autorităţile au deschis două dosare penale pentru suspiciuni de crimă organizată şi fac mai multe controale. Totul a pornit după ce în patru centre din Târgu Mureş au fost descoperiţi copii ţinuţi în condiţii inumane, încuiaţi în camere şi trataţi cu medicamente expirate. 

Corpul de Control de la Autoritatea pentru Protecţia Copilului, dar şi comisia mixtă formată la nivelul prefecturii Mureş au început azi dimineaţă controalele, iar rând pe rând, pe parcursul acestei zile, vor fi verificate toate cele patru centre care adăpostesc copii cu dizabilităţi din Târgu Mureş.

Vor fi verificate documentele, dar şi alte aspecte care au fost sesizate de Centrul de resurse juridice, alături de inspectorii de la Consiliul de Monitorizare.

Aceştia din urmă au făcut şi ei astăzi verificări, iar concluziile lor sunt de-a dreptul stupefiante.

Articolul continuă după reclamă

Copiii erau hrăniţi cu alimente expirate de un an

În trei din cele patru centre din Târgu Mureş au fost găsite nu doar medicamente expirate şi condiţii improprii pentru copii, dar şi alimente care au expirat undeva în anul 2023 şi cu care erau hrăniţi micuţii cu probleme grave. Aceiaşi insepctori şi-au extins verificările la încă un centru din judeţul Mureş, în localitatea Ceuaşu de Câmpie, unde există suspiciuni că banii copiilor ar fi fost cheltuiţi de angajaţi pe ieşiri la restaurante.

Iulia Pop

Reporter senior la Observator Antena 1, care acoperă partea de Vest a țării. Are peste 20 de ani de experienţă în jurnalism.

Like