Antena LIVE

Curs valutar

Zeci de copii din Oradea s-au întrecut într-un concurs de invenţii

La vârsta la care mulţi nu se pot dezlipi de jocurile pe tablete ori smartphone-uri, sunt şi copii care preferă să îşi folosească imaginaţia într-un mod creativ.

De la 13.01.2020, 15:15
WhatsApp
Vezi și:

La vârsta la care mulţi nu se pot dezlipi de jocurile pe tablete ori smartphone-uri, sunt şi copii care preferă să îşi folosească imaginaţia într-un mod creativ.

Astfel, câteva zeci de copii din Oradea s-au întrecut într-un concurs de invenţii şi şi-au prezentat creaţiile, care mai de care mai impresionante.

De la alimentatorul de mâncare pentru pisici, până la sisteme de alarmă sau personaje care salută automat atunci când simt prezenţa unui om. Toate acestea au fost prezentate de cei mici în cadrul unei gale.

Deşi nu au ajuns la vârsta adolescenţei, viitorul promite a fi unul sclipitor pentru aceşti copii. Este vorba de 30 de elevi din Oradea care şi-au prezentat invenţiile în cadrul unei gale. Unul dintre proiectele celor mici a fost un personaj care salută atunci când oamenii se apropie de el.

Trei zile au lucrat la proiect, iar costul se ridică la aprope120 de lei. În schimb, Alex la cei 11 ani ai săi, în doar o oră a reuşit să inventeze un pian ce redă patru note muzicale şi un cântecel.

Vlad, Denis şi Dominic s-au gândit să creeze ceva mai util. Un dispozitiv de alimentare cu mâncare pentru pisici.

Chiar dacă sunt abia la început de drum în acest domeniu, toţi cei mici au spus că acestea sunt doar primele lor invenţii.

Prof Rodica Ardelean - organizator proiecte Smart: E vorba de incununarea a activitatii a circa 30 de copii care frecventeaza cursurile noastre de initiere in programere si robotica. Sarbatorim munca lor, activitatea lor, entuziasmul lor in mod special. Nu-i vorba numai de acumulare de cunostinte ci de fascinatia pentru o lume digitala in care ei se misca extraordinar de dezinvolt.

Aceasta a fost cea de-a şasea ediţie a galei proiectelor smart.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

copii gala inventii observator13 oradea social
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025