Antena LIVE

Curs valutar

Zeci de migranţi, prinşi la vama Nădlac II, ascunşi în patru camioane şi două maşini

Peste 30 de migranţi au fost prinşi de poliţiştii de frontieră arădeni, în weekend, când încercau să iasă ilegal din ţară, ascunşi în patru camioane care transportau mărfuri, dar şi în portbagajele a două autoturisme.

De la 16.09.2024, 12:36
WhatsApp

La Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, au fost verificate trei camioane conduse de doi şoferi turci şi un român, dar şi două autoturisme înmatriculate în România. În camioane se aflau mobilă, piese auto şi un utilaj industrial care erau transportate în Germania şi Franţa.

"În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorci, printre bunurile transportate, respectiv în portbagajele autoturismelor, în total, 32 de cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria, ce intenţionau să treacă în mod fraudulos frontiera de stat", a informat, luni, Poliţia de Frontieră Arad, potrivit Agerpres.

De asemenea, la PTF Nădlac I, într-un camion înmatriculat în Turcia, condus de un turc ce transporta fructe în Cehia, au mai fost găsiţi doi sirieni.

În toate cazurile, şoferii sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi, în timp ce sirienii sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

migranti vama nadlac
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025