Zeci de percheziţii la suspecţi care s-ar fi îmbogăţit din contrabanda cu ţigări
Zeci de poliţişti de la Investigarea Criminalităţii Economice, procurori DIICOT şi luptători SIAS participă, joi dimineaţa, la zeci de percheziţii efectuate în judeţul Suceava.
De Cristi Ioniţă la 26.11.2020, 10:07- Suspecţii din acest dosar ar fi prejudiciat bugetul statului român cu peste 1,6 milioane de euro.
- Suspecţii ar fi introdus în România peste un milion de ţigarete de contrabandă.
Sunt 28 de percheziţii efectuate la suspecţi care s-ar fi îmbogăţit din contrabanda cu ţigări.
La finalul percheziţiilor, 18 suspecţi vor fi conduşi la audieri.
Conform anchetatorilor, suspecţii au format o grupare specializată în contrabanda cu ţigări.
În perioada 2019-2020, suspecţii ar fi introdus ilegal în România circa 11 milioane de ţigarete provenite din contrabandă.
Astfel s-a prejudiciat bugetul statului român cu peste 1,6 milioane de euro.
Suspecţii introduceau ţigările în România pe la "frontiera verde" cu Ucraina, beneficiind de ajutorul a şapte poliţişti de frontieră.