ZILE DE FOC în 15 judeţe şi Capitală! Temperaturile ajung până la 38 de grade Celsius
Meteorologii au emis, sâmbătă, o avertizare cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru judeţele Bihor, Alba, Arad, Timiş, Hunedoara, Caraş Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila şi municipiul Bucureşti.
De Redactia Observator la 22.07.2017, 11:15Meteorologii au emis, sâmbătă, o avertizare cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru judeţele Bihor, Alba, Arad, Timiş, Hunedoara, Caraş Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila şi municipiul Bucureşti.
”În Banat, Crişana, sud-vestul Transilvaniei, cea mai mare parte a Olteniei şi Munteniei vremea va fi caniculară, cu temperaturi maxime frecvent între 35 şi 37 de grade, mai ridicate până în jurul a 38 de grade în extremitatea de sud-vest a teritoriului. În aceste regiuni, minimele nocturne se vor situa, local, peste 20 de grade”, precizează ANM.
Avertizarea este valabilă de sâmbătă până luni, perioadă în care disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) atingând şi local depăşind pragul critic de 80 de unităţi.
Sursa: News.ro