Ziua iei, sărbătorită într-un mod inedit la Galaţi: Ciuleandra dansată la orice vârstă, chiar și de tinere din Afganistan
De aproape un deceniu, românii de pretutindeni sărbătoresc de Sânziene Ziua Internaţională a Iei. În premieră, anul acesta, sărbătoare e marcată oficial şi în România. Un grup de studente senioare din Galaţi a ales să marcheze momentul într-un mod inedit. Îmbrăcate tradiţional, s-au prins în hore pe "Ciuleandra". Momentul a fost apreciat şi de câteva tinere venite din Afganistan, care au oferit la rândul lor o mică demonstraţie.
De Adrian Obreja la 24.06.2022, 20:21Vârsta a fost astăzi doar un număr pentru studentele Universităţii Vârstei a Treia din Galaţi. Îmbrăcate tradiţional, cu ie şi coroniţe de flori pe cap - pe "Ciuleandra" - doamnele au încins horă după horă. Prima oprire, Casa de ajutor reciproc a pensionarilor. A urmat apoi sediul Universității unde sunt studente și grădina publică din oraş.
Ziua iei, sărbătorită într-un mod inedit la Galaţi
Spectatori în parc: - Foarte plăcut.
- Interesant. Foarte frumos!
- Foarte frumos! Sânzienele, drăgaica, da! Dansăm şi noi.
- Am trecut aşa. Nu ştiam ce este. Foarte frumos.
Momentul inedit a fost apreciat şi de câteva tinere din Afganistan, venite de doar zece luni în România. După ce au urmărit fascinate dansul tradiţional românesc, au făcut la rândul lor o mică demonstraţie a dans.
Fată din Afganistan: Am vrut să arătăm şi puţin din cultura noastră şi am vrut să vedem şi cultura românească. A fost minunat. Hainele sunt uimitoare. Am cumpărat şi eu o ie pentru mine.
Brândușa Ilie, muzeograf, coordonatoare: Vreau să felicit studenții seniori, doamne și domni atât de implicați. Știu câtă muncă a stat în spatele acestui dans tradițional.
Roxana Băcanu, studentă senioră: Dansul "Ciuleandra", foarte greu, dar a fost foarte plăcut.
Potrivit tradiţiei, de Sânziene, nu se muncesc ogoarele şi nu se spală. Iar ca să aibă noroc, fetele îşi fac coroniţe de flori
An de an, Sânzienele sunt marcate odată cu sărbătoarea creştină a naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Tot astăzi, încă din 2013, pe plan internaţional este sărbătorită cămaşa tradiţională românească. La noi în ţară însă, data de 24 iunie a fost declarată oficial Ziua Iei doar începând din acest an.