Zona din România unde trenurile vor putea circula cu peste 160km/h
Lucrările la Gara Simeria, ultimul tronson al căii ferate de mare viteză din vestul ţării, au ajuns la stadiul de 70%. Nodul feroviar trebuia să fie gata anul acesta, însă ministrul Transporturilor rămâne optimist: la anul, trenurile vor putea circula pe aici cu viteza de 160 de kilometri pe oră.
De Redactia Observator la 10.08.2023, 13:22Ca de obicei, în România lucrurile merg mai degrabă cu viteza melcului. În zonă, lucrările au fost oprite trei luni după ce au fost descoperite mai multe proiectile neexplodate din perioada celui de al doilea Război Mondial.
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: S-au făcut descărcările arheologice, s-au făcut toate lucrurile, dar astea au consumat timp şi Hunedoara e probabil principalul judeţ care deţine vestigii arheologice în România. Din a doua jumătate a anului viitor se va circula cu viteza de 160 km de la Curtici până după Simeria până spre Sighişoara.