"Arca lui Noe" pentru soiurile româneşti se află la Buzău: "Au gust, au aromă". Un cercetător a conservat aici peste 20.000 de culturi biologice de origine românească

Unde sunt gusturile de altă dată? Seminţele de fructe şi legume româneşti au dispărut din ţară o dată cu staţiunile de cercetare. Multe au ajuns în Occidentul care şi-a dat seama de valoarea lor. Acum, ne luptăm să le recuperăm sau să le cumpărăm. Din ţara care producea tot ce îi trebuia, am ajuns dependenţi de importuri. Iar frigiderul ne este plin cu mâncare străină, scumpă şi fără gust. 

• China îi dă replica lui Trump. Anunţă tarife vamale de 34% la toate produsele americane începând cu 10 aprilie

Undeva, în Transilvania, într-un loc pe care greu îl găseşti pe hartă, a ales să trăiască şi să gătească Dana cârciumăreasa. Aşa o ştie toată lumea. Femeia care salvează reţetele din caietul bunicii, le reinterpretează şi le dă înapoi lumii, cu tot cu poveste şi aromă.  

Călătorie în căutarea gustului pierdut

Pentru o roşie din asta, imperfectă şi gustoasă, e în stare să meargă şi până la capătul pământului. Pentru că Dana ştie - oricât ar fi de priceput bucătarul, ingredientul dă gustul mâncării. Iar ingredientele acestea sunt tot mai rare. Ea le mai găseşte doar prin grădinile localnicilor care le-au cultivat şi le-au păstrat ca pe nişte mici comori. 

Miroase a România autentică. Fiecare zi pe care Dana o petrece în natură e de fapt o călătorie în căutarea gustului pierdut. 

Dana Graura, consilier gourmet: Gustul e cel care face diferenţa, gustul este patrimoniu. 

Un patrimoniu de care nimeni n-a avut grijă. 

Victor Lăcătuş, expert în agricultură: Soiurile româneşti le numeri pe degete. S-au introdus alte gene O genă aşa-numită a păstrării îndelungate pe raft, care permite unei roşii recoltată coaptă să o păstrăm chiar luni de zile. 

Buzău, locul de naştere al legumelor româneşti

Suntem la Buzău, locul de naştere al legumelor româneşti. Alături de omul care a semnat cele mai multe dintre certificatele lor de naştere. Acum mai bine de 35 de ani, Costel Vânătoru păşea plin de încredere pe poarta Institutului de Cercetare Legumicolă. În anii ce au urmat, aici a creat, omologat şi plantat legumele care au dat gust şi valoare ţării. Când a venit Revoluţia, România avea peste 2 sute de mii de hectare destinate cercetării agricole. După care au început dezastrul şi demolarea. 

Greta Neagu, reporter Observator: La Buzău există un fel de Arcă a lui Noe pentru soiurile româneşti. Aici, un cercetător român, a adus din toate colţurile lumii şi a conservat peste 20.000 de culturi biologice de origine românească. Multe dintre ele nici nu se mai găsesc astăzi în pieţe sau în magazine. De altfel, după anii `90, România a pierdut peste 2.000 de specii care ar fi putut reda gustul autentic al fructelor şi legumelor pe care le consumăm astăzi. 

Dragoş Frumosu, reprezentant industria alimentară: Este păcat, am pierdut foarte mult, s-a distrus foarte mult. S-a distrus cu bună ştiinţă pentru că am stat cu capul plecat, au fost nişte oameni care au profitat de lucrurile astea. 

Serele au dispărut, iar seminţele din ele s-au răspândit prin lume

Terenul Institului de la Buzău s-a vândut la bucată. 80% din cele 500 de hectare ale staţiunii au fost invadate de vile şi supermarketuri. Serele au dispărut iar seminţele din ele s-au răspândit, ca vântul, prin lume. Acolo unde cineva a înţeles cât sunt ele de valoroase. 

Costel Vînătoru, cercetător: Aşa am pierdut, de ex. pătlăgelele numite Danubiana. Le-am găsit la banca de gene în Germania şi în America. Pepenele de Lovrin l-am găsit în China. Din el au obţinut sute de creaţii biologice. Au mers până la obţinerea soiurilor fără sămânţă, folosind genetica românească, luată din România.

După ce a pierdut tot, România s-a văzut nevoită să importe. 

Costel Vînătoru, cercetător: Ceea ce cultivăm în sere şi solarii - seminţele sunt peste 95% din import. Valoarea resurselor importate echivalează cu PIB alocat pentru Apărare şi în fiecare primavară pleacă din România sume foarte mari pe seminţele pe care le aducem din import. 

5% dintre roşiile pe care scrie că sunt de la noi sunt cu adevărat autohtone

Iar asta afectează nu doar bugetul ci şi gustul. Ceva ce creşte în pământ românesc din sămânţă olandeză, de exemplu, nu va putea fi numit vreodată produs românesc. Concret, specialiştii spun că doar 5% dintre roşiile pe care scrie că sunt de la noi, sunt cu adevărat autohtone. Iar din dorinţa de a le adapta cât mai repede, acestea sunt frecvent stropite cu diverse substanţe. Noi am dus în laborator şi legume, şi fructe, din piaţă. Din 29 de probe analizate, 22 conţin diverşi compuşi chimici.

Costel Vînătoru, cercetător: A influenţat foarte mult gustul, pentru că ceea ce aducem din import- s-a pus foarte mult accent pe productivitate şi rezistenţa la boli şi dăunători şi mai puţin pe calităţile astea gustative. Soiurile româneşti au aceste calităţi. Au gust, au aromă.

E greu să mai salvezi ceva ce s-a distrus în peste 30 de ani. E greu să mai aduci acasă gustul roşiilor de altă dată când scopul celor care fac acum comerţ cu legume e doar să câştige bani. Nu contează cum. Drumul hranei, în episodul următor din seria Ce ne puneţi în mâncare.