Echipa Observator, în Mexic, pe urmele minunilor construite de Imperiul Maya. Mesajul transmis de urmașii mayașilor pentru români
Mexicul are 35 de obiective în Patrimoniul Mondial UNESCO. Cele mai multe din toată America. Unul le întrece însă pe toate: e un oraş antic mayaş, în mijlocul căruia se află o piramidă declarată o nouă minune a lumii. De aici, începem o călătorie fascinantă pe urmele mayaşilor de azi, adevărata minune a Mexicului. Ce mesaj au pentru români, vedeţi într-un reportaj exclusiv.
De Redactia Observator la 27.10.2023, 22:40- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Lumea modernă are şapte minuni. Le-au ales 100 de milioane de oameni de pe toată planeta, printr-un vot mondial. Aceasta este una dintre ele.
Anastasia Miron: "Combinaţia perfectă între ştiinţe exacte şi mister, piramida de aici de la Chichen Itza este o minune a lumii din multe motive. Dar poate cel mai important dintre ele este un fenomen rar, care are loc de numai două ori pe an, la Echinocţiu. Atunci când la baza piramidei se formează umbra perfectă a unui şarpe înaripat."
E simbolul Imperiului Maya, considerat, acum mai bine de o mie de ani, unul dintre cele mai avansate din lume. Niciun detaliu nu e întâmplător în construcţiile lor. Iată, de exemplu, cum ecoul de aici pare sunetul unui quetzal, o pasăre care simbolizează libertatea.
Ceea ce auziţi şi vedeţi nu e doar istorie. E legătura vie a unor oameni cu trecutul lor. În Mexic trăiesc şi astăzi şapte milioane de mayaşi. Încă îşi păstrează tradiţiile, limba, credinţa. Pe unul dintre ei l-am întâlnit în Tulum. În unul dintre fostele oraşe înfloritoare ale civilizaţiei Maya, singurul sit arheologic mayaş aflat la malul mării. Azi, Ricardo e ghid pentru turişti în locul unde au trăit cândva strămoşii lui. De aici, de la peste 10 mii de kilometri distanţă, are un mesaj special pentru români. În limba maya.
Ricardo: "Vă rugăm să vă conectaţi cu natura, aşa cum facem noi, mayaşii. Să respectaţi plantele, animalele, tot ce ne înconjoară."
Natura e legătura lor cu lumea de dincolo. Prin rădăcinile acestor arbori sacri, mayaşii spun că sufletele se înalţă la ceruri, după moarte. Ei consideră că pământul nu este al oamenilor, ci al spiritelor. Aşa că înainte de orice lucrare publică cer autorizaţii de la spiritul locului, prin ritualuri făcute de şamani. În trecut, zeilor li se aduceau ofrande umane. S-au găsit dovezi într-un lac subteran.
Dumitru Raiescu, român stabilit în Mexic: "Au descoperit schelete umane. Şi-au dat seama că erau ritualuri, unde sacrificau în special fecioare, care erau fetele preoţilor din înalta clasă mayaşă. Deoarece ei considerau că prin sacrificiu pot ajunge în ceruri."
Astfel de cenote împânzesc Peninsula Yucatan, care, deşi e aproape cât România de mare, nu are nici măcar un râu de suprafaţă. Are în schimb cea mai mare reţea de râuri subterane din lume.
Nu vă uitaţi costumul de baie, când veniţi.
"E o energie extraordinară aici, în faţă am un perete de stâncă de 18 metri şi gândiţi-vă că în jos apa are 50 de metri adâncime."
Aici, înconjurat de natură, învăluit în legende, înţelegi de ce misterioasa lume a mayaşilor, încă vie, a fascinat atâtea milioane de oameni.