Interviu cu Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării în R. Moldova: În cazul anexării "Transnistria va fi sufocată și va falimenta în maximum 2-3 săptămâni"
Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării în Republica Moldova, a explicat într-un interviu pentru Observator ce a însemna din punct de vedere politic și militar o eventuală anexare a Transnistriei de către Rusia. Aceste planuri nu sunt noi și i-au fost prezentate lui Vladimir Putin încă din 2006, însă președintele rus, consideră oficialul moldovean, înțelege că alipirea la Federația Rusă reprezintă o sacrificare a populației din regiunea separatistă. Izolarea ce ar urma ar falimenta Transnistria în cel mult trei săptămâni, crede Anatol Șalaru. În plus, Ucraina i-a avertizat pe liderii de la Tiraspol că va acționa prompt și imediat în cazul în care regiunea va deveni o amenințare pentru Kiev. "Situația pentru transnistreni este dramatică în prezent. Ei sunt la cheremul Chișinăului și a Uniunii Europene", a declarat Șalaru.
De Bianca Iacob la 23.02.2024, 22:42Bianca Iacob: Avem această fâșie, regiune separatistă, Transnistria, care ridică din nou probleme. așa zișii deputați, într-un consiliu convocat pe 28 februarie, vor să decidă alipirea acestei fâșii la Rusia. Nu e un secret preferința celor din Transnistria pentru Rusia. Folosește Putin Transnistria ca un instrument de șantaj?
Anatol Şalaru, fost ministru al Apărării în Republica Moldova: Putin întotdeauna a folosit Transnistria ca un instrument de șantaj. Și împotriva Republicii Moldova și împotriva Uniunii Europene. Și acest congres al aleșilor locali de toate nivelele nu este o noutate pentru ei și nu este o organizație legitimă care ar putea decide soarta acestei fâșii de pământ. În 2006 a avut loc un referendum în care s-a cerut și s-a votat alipirea la Rusia. Deși acest referendum nu este legitim. Această decizie nu depinde de cei din Transnistria. Această cerere a fost de mult timp depusă în Duma de Stat, a fost trimisă lui Putin, ei nu au dat curs. Acum nu mai depinde de transnistreni, ci de dorința lui Putin de a face o provocare în această zonă din Europa. Probabil că analizează foarte atent dacă va sacrifica sau nu Transnistria, pentru că o eventuală anexare a acestui teritoriu la Rusia ar însemna izolarea completă a acestui teritoriu, izolarea politică, economică, militară. Pe 20 februarie ambasadorul cu misiuni speciale Păun Rogovei, care a fost și ambasadorul Ucrainei în România, a vizitat Tiraspolul și, la întâlnirea cu Vadim Krasnoselski, așa-numitul lider al Transnistriei, i-a avertizat și le-a spus că Ucraina va reacționa hotărât, promp și imediat în cazul în care Transnistria se va lăsa angajată într-un război împotriva Ucrainei sau a unor acțiuni împotriva Republicii Moldova. Ucrainenii au spus că au tot dreptul, dacă Transnistria va ataca Ucraina, ei vor acționa imediat și vor răspunde și vor lichida această amenințare. Situația pentru transnistreni este dramatică în prezent. Ei sunt la cheremul Chișinăului și a Uniunii Europene. Tot exportul și aprovizionarea se face prin Republica Moldova și în cazul unui conflict Transnistria va fi sufocată și va falimenta în maximum 2-3 săptămâni. Nu vor mai avea gaz, nu vor mai produce energie electrică, nu vor mai avea importuri și nici exporturi.
"Putin înțelege că îi va sacrifica pe cei din Transnistria"
Bianca Iacob: De ce această fâșie de pământ cu o populație cât un județ al României este atât de importantă pentru Rusia?
- Ce ar însemna pentru România anexarea Transnistriei de către Rusia: "Când Putin se adresează Consiliului...
- Motivul pentru care Transnistria ar putea "cere" alipirea la Rusia. Putin ar fi pus ochii pe un depozit imens de...
- Tiraspolul ar putea cere anexarea la Federaţia Rusă, susţine un politician din Transnistria: congres extins,...
Anatol Şalaru, fost ministru al Apărării în Republica Moldova: Rusia a vrut întotdeauna să îşi păstreze acest cap de pod, Transnistria, pentru a ameninţa Republica Moldova, pentru a ameninţa NATO şi Ucraina. În momentul de față, după un studiu prezentat de serviciul de informații și securitate din Republica Moldova, Rusia a cheltuit în ultimii doi ani 50 de milioane de euro pentru a destabiliza situația din Republica Moldova. Astăzi, Republica Moldova este foarte importantă în context regional atât pentru Uniunea Europeană cât și pentru Rusia. Consolidarea poziției Rusiei în Republica Moldova ar duce la blocarea tranzitului către Ucraina și la consolidarea contingentului militar din Republica Moldova. Există curse aeriene spre Erevan, spre Istanbul, și dacă guvernarea din Republica Moldova va deveni pro-rusă s-ar deschide porțile aeriene civile și prin intermediul acestor curse Rusia își va trimite militari îmbrăcați în civil în Republica Moldova pentru a-și consolida contingentul pe care-l are în Transnistria și pentru a crea o bază militară în Republica Moldova, aproape de România, și va deveni o amenințare pentru Ucraina. Ce avem astăzi în Transnistria nu reprezintă o amenințare nici pentru Republica Moldova și nici pentru Ucraina. Ucraina însă este nevoită să mențină la frontiera cu Republica Moldova 3-4 brigăzi de militari pentru a preveni un eventual atac din partea armatei ruse dislocate în Transnistria. Ucraina are nevoie de acești militari pe front, nu la frontieră cu Republica Moldova, iar Rusia înțelege foarte bine acest lucru. Anul 2024 este important pentru Republica Moldova, vor fi alegeri prezidențiale, un referendum, ei încearcă pe toate căile să destabilizeze situația și să câștige alegerile prezidențiale. Un eventual președinte pro-rus înseamnă că Republica Moldova își încetează parcursul european și devine o amenințare pentru NATO și pentru Ucraina. Eu nu cred că acest scenariu este plauzibil din partea Rusiei, Putin înțelege că îi va sacrifica pe cei din Transnistria și va duce la noi sancțiuni din partea NATO, a Uniunii Europene, a Statelor Unite. Putin are suficiente probleme în Ucraina și în alte părți, dar este o manipulare pe care o încearcă de mai mult timp. Despre acest scenariu se vorbește de 3-4 luni în Tiraspol și în Republica Moldova, după ce a eșuat tentativa de a ocupa Odesa și sudul Ucrainei, unde conform planurilor Rusiei urmau să facă joncțiunea cu armata rusă din Transnistria și după asta, încet-încet, să ajungă până la Prut și să amenințe Kievul din partea de est. Acest plan a eșuat.
Interviul complet cu Anatol Şalaru, fost ministru al Apărării în Republica Moldova, în materialul video.