Interviu cu Pablo Zapata, reprezentantul Agenției pentru Refugiați a ONU. De ce crede că România a făcut "o treabă extraordinară" cu refugiații ucraineni

La un an de război, nu trebuie să uităm imaginile care ne-au emoționat și ne-au mobilizat în primele ore ale invaziei - cu sute de mii de mame, bunici și copiii ucraineni care treceau granița României cu o bocceluță în care abia apucaseră să-și pună strictul necesar. Care e situația refugiaților acum în România, la 12 luni de la exodul forțat, am discutat cu Pablo Zapata, reprezentantul Agenției pentru Refugiați a Organizației Națiunilor Unite.

• Primul episod de iarnă din acest sezon. 7 judeţe, cele mai afectate: COD ROŞU de viscol

Marius Pancu: Domnule Zapata, vă mulţumesc foarte mult că sunteţi aici, bine aţi venit.

Pablo Zapata, reprezentantul în România al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi: Vă mulţumesc pentru invitaţie.

Marius Pancu: Nu trebuie să uităm că dincolo de imaginile terifiante pe care le vedem de pe linia frontului mai există o dimensiune a conflictului şi anume oamenii nevinovaţi, civilii care au fost obligaţi să părăsească ţara, cel mai adesea de pe o noapte pe alta, lăsând totul în urmă. Mulţi dintre ei au venit în România. Aţi gestionat această criză din primele zile, spuneţi-mi cum arată acum situaţia refugiaţilor din România.

Pablo Zapata, reprezentantul în România al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi: Într-adevăr, am fost încă din prima zi alături de autorităţi, ONG-uri şi oameni simpli care au mers la frontiere şi pe stradă să primească refugiaţii, iar asta a fost un privilegiu pentru noi. Acum, avem o situaţie cu două direcţii. Avem, pe de-o parte, refugiaţi care sunt în România de luni bune, care au ajuns aici în martie, aprilie, mai, lunile de vară, până în iarna, care deja îşi găsesc locul în societate românească şi ajută la rândul lor comunitatea în care trăiesc. Există încă un număr considerabil de ucraineni care părăsesc ţara. Dacă vedeţi cifrele oficiale, cifre care vin de la poliţia de frontieră, avem 110.000 de refugiaţi încă în România. Dar dacă vă uitaţi la dinamica din ultimele luni, din cauza iernii, din cauza atacurilor asupra infrastructurii civile şi de energie, numărul a crescut în iarnă, ne aşteptam să se întâmple.

Marius Pancu: Deci aţi remarcat un trend ascendent.

Pablo Zapata, reprezentantul în România al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi: Am remarcat un trend ascendent care, considerăm, din multe puncte de vedere că e sezonal. Eram deja pregătiţi cu autorităţile şi partenerii noştri să sporim ajutorul pentru oamenii care părăsesc Ucraina acum, în lunile de iarnă.

Marius Pancu: La un an de război, dacă ne uităm la cifre, câţi oameni au intrat în Romania, câţi oameni au rămas şi câţi au plecat spre alte ţări, au folosit România pe post de rută de tranzit?

Pablo Zapata, reprezentantul în România al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi: La Agenţia pentru Refugiaţi a ONU contabilizăm oamenii care ajung direct din Ucraina sau prin Moldova. Asta înseamnă 2.7 milioane de persoane. Dacă ne uităm şi la oamenii care ajung aici prin alte direcţii atunci vorbim despre 3.4 milioane de persoane. Să spunem că din cele 2,8 milioane de persoane care au venit fie direct, fie prin Moldova, 111.000 au rămas. Ceea ce înseamnă că marea majoritate a refugiaților a tranzitat țara – dar când spunem că au tranzitat țara nu avem o imagine clară a tuturor serviciilor care sunt disponibile celor care tranzitează. E un efort la frontieră să-i întâmpine și aș spune că avem o mare admirație pentru cei care lucrează la serviciul de protecție. Nimeni nu a fost respins, nu a fost întârziat, nimeni nu a fost lăsat de-o parte pentru un motiv sau altul fără să-i fie asigurată securitatea în România. Și mai există serie de servicii inclusiv astăzi. La momentul la care vorbim încă există refugiați care intră în țară în fiecare zi. Apoi, transportul, cazarea temporară, serviciile și asistența care le-au fost oferite pe parcursul șederii în România și înainte să părăsească țara.

Marius Pancu: Aveți o estimare câți dintre acești 110.000 refugiați care se află acum în România vor să rămână în țară în anii următori chiar și dacă războiul se termină?

Pablo Zapata, reprezentantul în România al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi: Da, este un lucru despre care îi întrebăm regulat pe refugiați, despre intențiile lor. În primul rând, un apel către telespectatori, trebuie să ne punem puțin în pielea refugiațiilor. Dorința lor este să se întoarcă, să fie pace în țara lor, să fie capabili să se întoarcă în condiții de demnitate, la o țară pe care își doresc să o reconstruiască. Aceasta este și intenția noastră, acest întreg proces, când vine momentul. Deci, pe de-o parte sunt cu mintea acolo – mulți dintre refugiații din România s-au întors temporar, să-și verifice casele, să-și vadă rudele, să evalueze dacă sunt situația le permite să se întoarcă.  Apoi mulți revin în România. Așa că este un fel de…

Marius Pancu: Du-te vino.

Pablo Zapata, reprezentantul în România al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi: Da, dar mai ales mintal. E greu de înțeles cât va dura. Așa că asta e diferența dintre dorință și realitate. Privesc cu un ochi către perspectiva de a se întoarce și cu altul către perspectiva de a se integra mai bine și a contribui la societatea românească, cum să obțină o slujbă, cum să-și înscrie copiii la școală, cum să acceseze servicii medicale.

Marius Pancu: Și cum merge asta pentru ei? Cum sunt integrați în societate? Câți și-au găsit un loc de muncă? Câți au fost integrați complet în sistemul educațional? 

Pablo Zapata, reprezentantul în România al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi: E un proces în desfășurare în multe aspecte. Din prima faza a situației de criză în care România a făcut o treabă extraordinară, am trecut într-o fază de protecție și incluziune, unde România face de asemenea o treabă extraordinară. România a fost probabil prima țară din Europa care a venit cu un plan de protecție și incluziune pentru refugiații din Ucraina, ceea ce înseamnă ca autoritățile statale, noi de la Națiunile Unite și organizațiile ne-guvernamentale au gândit împreună. Să luăm exemplul educației – e funcțională pentru copiii români și a încercat pe cât posibil să devină un sistem funcțional și pentru ucraineni. Dar ca în orice demers de incluziune, există întotdeauna bariera limbii. Limba română nu e una slavică așa că nu e atât de ușor precum ar fi în alte țări care se învecinează cu Ucraina. Așa că elevii trebuie să aștepte un an să se adapteze și să învețe limba și abia în al doilea an pot începe cu adevărat să participe la ore, să dea teste, etc.

Marius Pancu: Există inițiative sprijinite de ONU care să creeze școli mixte româno-ucrainene sau chiar strict ucrainene?

Pablo Zapata, reprezentantul în România al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi: Ideea este să cultivăm integrarea în sistemul românesc de educație. Și ca să facă asta UNICEF, de exemplu, lucrează împreună cu Ministerul Educației să ajusteze anumite clase sau să extindă capacitatea claselor astfel încât să beneficieze toată lumea în același timp. Deci, nu doar copiii ucraineni să participe la aceste cursuri, ci toți copiii din școală. În orice proiect dezvoltăm, ne uităm întotdeauna la beneficiul întregii comunități și sperăm să influențeze pozitiv întreaga comunitate.

Marius Pancu: Și care sunt consecințele pe care la anticipați acum – în ceea ce privește demografia, piața muncii – ce se va schimba pentru România?

Pablo Zapata, reprezentantul în România al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi: România este o țară care are nevoie de forță de muncă. Înțeleg de la autorități ca e un deficit de muncitori străini.

Marius Pancu: În jur de 200.000. 

Pablo Zapata, reprezentantul în România al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi: Exact. Deci, în condițiile potrivite, acei refugiați ucraineni se pot integra.

Marius Pancu: În retrospectivă, uitându-vă la ce s-a întâmplat anul acesta, domnule Zapata - și sunt sigur că ați văzut o gamă largă de imagini tragice - ce v-a marcat cel mai puternic la nivel personal, uman și încă vă emoționează?

Pablo Zapata, reprezentantul în România al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi: Da, sunt câteva. Mă întorc la imaginea dintr-unul din primele huburi educaționale din România care funcționează și în ziua de azi și copiii sunt integrați. Prima dată când am fost în vizită, am întâlnit două situații. Prima, o fetiță le arăta o fotografie a tatălui său, colegilor de clasă. Era înrolat în armată acum în timpul războiului și sărbătorea Hanuka, alături de colegii săi, care nu erau neapărat evrei, dar la acel moment erau toți împreună celebrând o sărbătoare religioasă. În aceeași școală, o femeie îmi spunea că fata ei, care abia ajunsese din Odesa, era în a doua zi de școala, iar în seara precedentă se jucase pentru prima dată cu jucării, nu cu dispozitive electronice. Și a putut să doarmă pentru prima dată.  O altă mamă din Suceava care a venit însărcinată, aproape de momentul în care trebuia să nască – a născut la câteva zile după ce a ajuns în România. Și în fiecare zi, la ușa casei în care se adăpostea era mâncare proaspătă. Nu știe cine o punea acolo dimineața. Dar avea mereu mâncare proaspătă ca să își poată hrăni, de asemenea, bebelușul. Ți se face pielea de găină văzând toate aceste dovezi de solidaritate.

Marius Pancu: Cel mai probabil războiul va continua și anul acesta. Așa că vă întreb la ce vă așteptați pentru România în ceea ce privește primirea mai multor refugiați, pentru ce vă pregătiți aici?

Pablo Zapata, reprezentantul în România al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi: Nu prezicem…

Marius Pancu: Da, dar sunt sigur că aveți cel mai negru scenariu posibil în minte.

Pablo Zapata, reprezentantul în România al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi: Avem scenarii… Mai mult decât scenarii avem capacitate de răspuns. Am dezvoltat capacitățile de răspuns împreună cu autoritățile române și încă le menținem în funcțiune. Am adunat resurse și suntem destul de satisfăcuți că avem elementele să răspundem la o posibilă creștere a numărului de refugiați dacă situația o va cere. Ceea ce este în egala măsură necesar este să sprijinim efortul. Tindem să spunem - și alerg maratoane eu însumi - că nu e un sprint, e o cursă pe distanță lungă. Și dacă aș avea trei cuvinte pentru 2023 ar fi  "Sprijiniți!", "Sprijiniți!", "Sprijiniți!". Iar pentru asta avem nevoie de populație pentru că la acest nivel are loc integrarea refugiaților. Avem nevoie de asemenea să menținem capacitatea de a livra programe în sprijinul răspunsului național. Iar acest plan de protecție și incluziune a refugiaților e pe termen mediu și lung. Acest plan în particular este pentru doi ani, dacă va fi nevoie. Sperăm să nu fie nevoie, dar dacă va fi nevoie Agenția pentru Refugiați a ONU și alți actori umanitari sunt aici alături de România cât va fi nevoie.

Marius Pancu: Vă mulțumesc mult, domnule Pablo Zapata, că ați fost alături de noi.

Pablo Zapata, reprezentantul în România al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi: Vă mulțumesc foarte mult.