Ştefan Bănică, poveşti şi emoţii după 20 de ani de spectacole la Sala Palatului: "Fiul meu s-a născut în anul în care au început concertele"
Ştefan Bănică, un interviu de poveste din locul în care îşi găseşte liniştea: acasă. "În momentul în care au apărut copiii mei, mi-am dat seama că viaţa mea s-a schimbat", spune el, aducându-şi aminte cu emoţie de primii ani din carieră, dar şi de clipele în care a înţeles că a devenit tată. Bilanţul celor 20 de ani de concerte ale artistului, la Sala Palatului.
De Redactia Observator la 29.11.2023, 12:53"Concertul de Crăciun înseamnă mult mai mult decât un concert pentru mine şi pentru echipa mea şi cred că şi pentru publicul nostru. În aceşti ani noi ne-am schimbat vieţile, au apărut copiii noştri. Ştefan s-a născut în anul în care au început concertele. El este primul copil de Sala Palatului. În momentul în care au apărut copiii mei, nu am realizat de la început, dar apoi mi-am dat seama că viaţa mea s-a schimbat. Nu a fost neapărat aşa cum am crezut că va fi, dar nu regret nicio secundă din ce am trăit şi sunt recunoscător pentru toate experienţele pe care le-am avut, dar în momentul în care am conştientizat că am aceşti copiii minunaţi m-am transformat şi mi-am dat seama care sunt priorităţile. Cel mai important lucru atunci când tragi liniie este că în aceşti 20 de ani cu noi au crescut nişte generaţii", povesteşte Ştefan Bănică în cadrul interviului.
Urmăriţi un interviu impresionant cu artistul care transformă muzica în poveste în materialul video de mai sus.