Antena LIVE

Curs valutar

19 morţi şi 32 de răniţi, după un accident într-un tunel alpin din Afganistan. Un camion cu combustibil s-a răsturnat şi a luat foc

19 oameni şi-au pierdut viaţa, iar alţi câţiva zeci au fost răniţi, după un accident în tunelul alpin Salang, care leagă capitala Afganistanului de nordul ţării.

De la 18.12.2022, 17:08
WhatsApp
19 morţi şi 32 de răniţi, după un accident într-un tunel alpin din Afganistan Twitter

Treizeci şi şapte de persoane au fost rănite în accidentul din tunelul Salang, situat la aproximativ 90 km nord de Kabul, potrivit lui Qari Yusuf Ahmadi, purtător de cuvânt adjunct al administraţiei talibane.

”Emiratul Islamic îşi exprimă cele mai profunde condoleanţe familiilor victimelor şi... solicită, de asemenea, tuturor agenţiilor relevante să depună eforturi mai mari şi serioase pentru a preveni reapariţia unor astfel de incidente teribile”, a spus Ahmadi, potrivit News.

Numărul victimelor ar putea creşte

Postul local de radio Tolo, citând Ministerul Lucrărilor Publice, a afirmat că un camion cu combustibil s-a răsturnat şi a luat foc în tunel sâmbătă seara. Incendiul fusese stins duminică, dar tunelul a fost închis traficului, iar numărul victimelor ar putea creşte, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului.

Tunelul construit de sovietici, lung de 2,6 km, este o realizare inginerească istorică şi leagă Kabulul şi nordul Afganistanului, conectând subcontinentul indian de Asia Centrală printr-o trecătoare de munte la 3.400 de metri altitudine.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

afganistan accident morti tunel
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024