40 de poliţişti croaţi, dezarmați de militarii maghiari, după ce au trecut fraudulos granița!
Poliţiştii şi soldaţii maghiari au dezarmat 40 de poliţişti croaţi care însoţeau un tren plin cu imigranţi. Mecanicul locomotivei a fost arestat, iar cei peste o mie de refugiaţi care erau în vagoane au fost ţinuţi pe loc ore bune
De Redactia Observator la 19.09.2015, 09:55Poliţiştii şi soldaţii maghiari au dezarmat 40 de poliţişti croaţi care însoţeau un tren plin cu imigranţi. Mecanicul locomotivei a fost arestat, iar cei peste o mie de refugiaţi care erau în vagoane au fost ţinuţi pe loc ore bune
Autorităţile de la Budapesta nu vor să mai facă nicio concesie refugiaţilor. Aseară, poliţiştii şi soldaţii maghiari au dezarmat 40 de poliţişti croaţi, care escortau un tren în care erau peste o mie de imigranţi
Acţiunea a avut loc după ce garnitura a ajuns în staţia Magyarboly , din sudul ţării. Autorităţile maghiare au sechestrat trenul, iar pe mecanicul locomotivei l-au încătuşat.
La finalul cercetărilor, trenul în care erau peste 1.000 de refugiaţi aduşi din Croaţia a fost lăsat să plece din gara Magyarboly , către o destinaţie necunoscută. Există voci care spun că acesta s-ar îndrepta către graniţa cu austria.
Alţi 600 sute de refugiaţi care au trecut graniţa din Croaţia în Ungaria au fost reţinuţi. În replică ministrul croat de Externe a declarat că refugiaţii care au ajuns în Croaţia ar trebui să fie lăsaţi să îşi continue exodul, pentru că ei vor să ceară azil în alte ţări.
Incidente au avut loc şi la graniţa Croaţiei cu Slovenia. Poliţiştii sloveni au folosit sprayuri lacrimogene să-i împiedice pe refugiaţi să intre în ţară.
Săptămâna viitoare, pe 23 septembrie, a fost convocat un summit extraordinar al UE pe tema migraţiei, la care se va discuta cel mai probabil din nou despre cotele obligatorii.
Premierul Olandei a declarat că statele est europene n-ar trebui să respingă acestă soluţie. Potrivit acestuia au anumite responsabilităţi dacă au primit fonduri UE.