Antena LIVE

Curs valutar

50 de doctori indieni au murit într-o singură zi. Medicii muncesc şi 48 de ore fără odihnă şi nu au timp să îşi facă vaccinul

Cincizeci de doctori din India au murit într-o singură zi, pe fondul crizei provocate de valul doi al coronavirusului. Cel mai tânăr dintre aceştia avea doar 26 de ani şi s-a prăbuşit la doar câteva ore după ce a fost testat pozitiv, deşi nu avea mari simptome şi nici comorbidităţi.

De la 18.05.2021, 13:58
WhatsApp
Peste 240 de medici din India au murit din cauza Covid-19, în al doilea val Profimedia Images

Asociaţia Medicilor din India (IMA) a anunţat că 244 de doctori şi-au pierdut viaţa din cauza Covid-19 în al doilea val, dintre care 50 au murit doar duminica trecută. Luni seara, chiar fostul preşedinte al IMA, Dr. KK Aggarwal, s-a alăturat bilanţului tragic, după o lungă luptă cu boala.

Aceste morţi duc totalul deceselor în rândul doctorilor indieni la peste 1.000, de la începutul pandemiei. Numărul este însă considerat a fi mai mare, întrucât IMA ţine evidenţa a doar 350.000 de membri, în timp ce India are peste 1,2 milioane de doctori, conform New Delhi TV.

IMA spune că mulţi doctori încă nu s-au vaccinat şi sunt tot mai vulnerabili în faţa virusului din cauza epuizării.

Majoritatea medicilor morţi nu erau vaccinaţi

Pe acelaşi subiect

Anas Mujahid, la 26 de ani, a devenit cel mai tânăr medic ucis de coronavirus. El era un rezident la Spitalul Guru Teg Bahadur din Delhi şi a murit la doar câteva ore după ce a fost testat pozitiv cu Covid-19. 

Mujahid avea simptome mici, precum durere în gât, şi a fost testat pozitiv cu un test antigen la spital. Într-un caz rar de progresie rapidă, Mujahid s-a prăbuşit şi a murit din cauza sângerărilor intracraniene. Era nevaccinat.

"Este  şocant. Nu avea nicio comorbiditate. Părinţii lui ne-au spus de asemenea că nu a avut probleme de sănătate. Nu înţelegem cum a putut să se întâmple aşa ceva. Nu era vaccinat. Mulţi dintre colegi nu suntem. Procedura de vaccinare în timp ce suntem în prima linie este greoaie. Trebuie să ne informăm superiorii şi să obţinem semnătura lor. El urma să se vaccineze zilele următoare", a povestit un coleg. 

Conform Asociaţiei Medicilor din India, din cei 244 de doctori care şi-au pierdut viaţa în al doilea val, doar 3 la sută erau vaccinaţi. La cinci luni de la debutul campaniei de vaccinare în India, doar 66% din muncitorii din sănătate au fost vaccinaţi complet. IMA a anunţat că face tot posibilul să încurajeze doctorii să îşi facă vaccinul. "Trebuie subliniat şi faptul că doctorii sunt depăşiţi numeric şi epuizaţi de muncă. Uneori lucrează şi 48 de ore fără odihnă. Asta se adaugă încărcăturii virale şi în cele din urmă organismul lor cedează infecţiei. Guvernul trebuie să ia măsuri pentru a mări forţa de muncă", a declarat Dr. Jayesh Lele, secretar general al IMA. 

India a depăşit pragul de 25 de milioane de contaminări cu SARS-CoV-2

India a depăşit marţi pragul de 25 de milioane de contaminări cu SARS-CoV-2, după ce, pentru ultimele 24 de ore, autorităţile au raportat mai mult de 260.000 de noi cazuri de Covid-19, informează Reuters.

Marţi, autorităţile au anunţat că în ţară au fost înregistrate 263.533 de noi infecţii şi 4.329 de decese asociate. India a devenit a doua naţiune din lume, după Statele Unite, care a atins pragul de 25 de milioane de infecţii. În total, de la începutul pandemiei, aici au fost înregistrate 25,23 de milioane de cazuri, iar bilanţul deceselor este de 278.719, potrivit Ministerului indian al Sănătăţii. 

La nivel mondial, de la descoperirea noului coronavirus, la finalul anului 2019, în Wuhan (China), au fost înregistrate peste 163,3 milioane de cazuri şi mai mult de 3,38 milioane de decese asociate, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins. Până în prezent, la nivel global, au fost administrate 1,48 de miliarde de doze de vaccin anti-Covid.

Cornel Preda

Cornel și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism încă din anii gimnaziali, când se trezea la 5 dimineața și mergea la chioșcul de ziare pentru a face „revista presei”. ...

bilant morti covid-19 india
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025