Antena LIVE

Curs valutar

Video

50 dintre ostaticii luaţi de Hamas ar urma să fie eliberaţi în zilele următoare. Printre captivi se regăsesc şi 6 români, toţi din aceeaşi familie

Război Israel - Hamas. Speranţă! Acesta este cuvântul zilei pentru rudele a 240 de ostatici ai Hamas, printre care şi şase cetăţeni români. 50 de ostatici vor fi eliberaţi în zilele următoare, după ce guvernul isrealian a ajuns la un acord cu gruparea teroristă. În schimb, din închisorile israeliene vor fi puşi în libertate 150 de deţinuţi palestinieni. Armistiţiul intră în vigoare mâine dimineaţă, 23 noiembrie, şi durează patru zile, timp în care bombardarea Fâşiei Gaza va înceta.

De la 22.11.2023, 21:37
WhatsApp
Vezi și:

După cinci săptămâni de negocieri, Israel şi gruparea Hamas au ajuns la un acord: 50 de femei şi copii răpiţi pe 7 octombrie vor fi eliberaţi în următoarele zile. Negocierile au fost intermediate de Qatar, iar cei trei membri ai cabinetului de război, Benjamin Netanyahu, ministrul apărării şi fostul general Benny Gantz, le-au aprobat într-un final. După ore de discuţii, şi Guvernul şi-a dat acordul. "Doresc să precizez: suntem în război și vom continua războiul. Vom continua războiul până când ne vom atinge toate obiectivele, să eliminăm Hamas", a declarat Benjamin Netanyahu, premierul Israelului.

Întreaga familie a unui român, Remus, cele două fete, Sharon și Danielle, cele trei nepoate şi ginerele a fost răpită

În schimbul ostaticilor, Guvernul de la Tel Aviv va elibera 150 de deţinuţi din închisori. Cei mai mulţi dintre ei sunt adolescenţi cu vârste sub 18 ani şi au fost condamnaţi pentru atacuri cu pietre. 300 de camioane cu ajutoare vor intra în Gaya n fiecare dintre cele patru zile de "pace". Dacă armistiţiul îşi va atinge scopul, nu este exclus să aibă loc un nou schimb de prizonieri spun autorităţile israeliene. Printre cei care aşteaptă cu sufletul la gură sunt şi rudele a şase români cu dublă cetăţenie.

Întreaga familie a unui român, Remus, cele două fete, Sharon și Danielle, cele trei nepoate şi ginerele a fost răpită. Fetiţele ar fi eliberate chiar mâine, cu primul grup care ar urma să treacă graniţa în Egipt. La Tel Aviv, rudele s-au strâns deja în centrul oraşului şi numără orele până când speră că îi vor revedea pe cei dragi. "Mă gândesc la copii și la ceilalți care sunt acolo și inima mea este ruptă în bucăți. Nu există altă variantă. Suntem cu pistolul la tâmplă", a declarat Smadar Yeshurun, susţinătoare a acordului.

Pe acelaşi subiect

La Vatican, Papa Francisc s-a întâlnit cu familiile ostaticilor, dar şi cu o delegaţie palestiniană. "Am ascultat cât de mult suferă ambele tabere. Războiul are acest efect. Dar aici am depăşit stadiul de război. Ăsta nu e război, este terorism. Vă rog, haideţi să facem pace!", a declarat Papa Francisc. Reuşita acordului se datorează foarte diplomaţiei de la Washington. Imediat după atacurile Hamas, la Washington a fost înfiinţată o celulă de criză formată din doi diplomaţi americani care au ţinut tot timpul legătura cu Qatarul. După ce acordul iniţial a fost pus pe foaie, în discuţii s-a implicat şi şeful CIA, care a luat legătura cu omologul de la Mossad.

"Cea mai importantă mişcare a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, când preşedintele Biden a discutat mai întâi cu premierul Netanyahu, apoi cu emirul Qatarului", a declarat Jake Sullivan, consilier Casa Albă. Până acum, doar patru ostatici au fost eliberaţi. Dacă se respectă procedura, prizonierii vor fi preluaţi de Crucea Roşie şi transportaţi în Egipt prin punctul de trecere a frontierei Rafah. De acolo, ei vor fi preluaţi de oficialii Tel Avivului.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

razboi israel israel hamas fasia gaza ostatici
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
Ce sport extrem a practicat Călin Georgescu, surpriza prezidențialelor
GSP
Publicat 25.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Ce avere are Călin Georgescu. Câștigătorul primului tur își ține banii...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Entuziasm la Moscova, după alegerile din România: Călin Georgescu este numit...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024