Abuzuri sexuale în fotbal. Zeci de cluburi din Premier League, implicate în scandal
Poliţia britanică a anunţat, vineri, că până în prezent există 83 de potenţiali suspecţi şi 98 de cluburi implicate în ancheta cu privire la abuzurile sexuale din fotbal asupra minorilor, informează BBC, potrivit News.ro. Ancheta cuprinde toate eşaloanele fotbalistice, de la cluburile din Premier League până la cele la nivel de amatori, iar poliţia britanică primeşte în continuare sesizări în întreaga ţară.
De Redactia Observator la 09.12.2016, 12:20Poliţia britanică a anunţat, vineri, că până în prezent există 83 de potenţiali suspecţi şi 98 de cluburi implicate în ancheta cu privire la abuzurile sexuale din fotbal asupra minorilor, informează BBC, potrivit News.ro. Ancheta cuprinde toate eşaloanele fotbalistice, de la cluburile din Premier League până la cele la nivel de amatori, iar poliţia britanică primeşte în continuare sesizări în întreaga ţară.
Fotbalul englez se confruntă în ultima perioadă cu o serie de acuzaţii de pedofilie. Totul a pornit de la acuzaţiile mai multor foşti jucători la adresa lui Barry Bennell, în vârstă de 62 de ani, fost căutător de talente şi antrenor la Crewe Alexandra. Andy Woodward, Steve Walters, Jason Dunford şi Chris Unsworth, care au vârste de 43 şi 44 de ani, se numără printre cei care au vorbit despre traumele suferite când erau juniori sub conducerea lui Bennell.
Chris Unsworth a spus că a stat de mai multe ori în locuinţa lui Bennell şi că antrenorul avea uneori în pat doi sau trei băieţi pe care îi abuza. "Nu vorbeam niciodată între noi despre ce ni se întâmpla. Am fost violat de 50 până la 100 de ori", a explicat el.
Poliţia, Clubul Crewe şi Federaţia Engleză de Fotbal (FA) au deschis anchete în urma acestor mărturii. Societatea Britanică pentru Prevenirea Abuzurilor asupra Copiilor (NSPCC) a lansat o linie telefonică pentru semnalarea abuzurilor sexuale din fotbal, primind cel puţin o mie de apeluri.