Accident la o uzină de uraniu din Rusia, soldat cu un mort. S-a produs o "depresurizare". Anunţul autorităţilor despre radiații
O persoană a murit vineri într-un accident la o uzină de îmbogăţire a uraniului în regiunea Urali din Rusia, a relatat agenţia de presă RIA, preluată de Reuters. Uzina la care s-a produs accidentul a anunţat că nivelurile de radiaţie la instalaţie şi în împrejurimi sunt în limite normale, transmite Agerpres.
De Redactia Observator la 14.07.2023, 11:47Reuters notează că uzina a transmis că s-a produs o "depresurizare" a unui cilindru care conţinea hexafluorură de uraniu (UF6, uraniu sărăcit - n.r.), fără să menţioneze cauzele acestui incident.
Site-ul web al Combinatului Electrochimic Urali menţionează că uzina îmbogăţeşte uraniu pentru a fi folosit la centralele nucleare. Hexafluorura de uraniu este un gaz, parte a acestui proces. Nivelurile de radiaţie în incinta fabricii şi în zona adiacentă sunt normală, a anunţat uzina, situată în oraşul Novouralsk.
"Nu există niciun pericol pentru locuitorii din Novouralsk şi pentru angajaţii uzinei", a transmis compania într-o declaraţie.