Aeroportul din Bruxelles, paralizat de o pană de curent. Două curse Tarom ar fi fost anulate
O pană de curent afecta joi aeroportul din Bruxelles şi urmează să provoace întârzieri, relatează The Associated Press. Două curse Tarom au fost afectate.
De Redactia Observator la 15.06.2017, 17:30O pană de curent afecta joi aeroportul din Bruxelles şi urmează să provoace întârzieri, relatează The Associated Press. Două curse Tarom au fost afectate.
Această pană de curent a avut loc joi, de la ora locală 5.00 (7.00, ora României), şi afecta mai ales zona bagajelor şi sistemele de aer condiţionat, a precizat Florence Muls, o reprezentantă a aeroportului.
Printre cursele anulate s-ar fi aflat şi două curse Tarom, care trebuia să ajungă la primele ore ale dimineţii la Bucureşti.
Sute de pasageri au fost lăsaţi în afara terminalului, în zori, şi li s-a permis să intre după aproximativ două ore. Toate sisteme au revenit la normal în mijlocul dimineţii, însă programul zborurilor înregistra întârzieri. În pofida acestor întârzieri, aeroportul i-a îndemnat pe pasageri să vină la aeroport la timp.
Zborurile către Bruxelles, nu urmează să fie afectate, potrivit aeroportului.
Sursa: News.ro, Observator TV