Afacere de un milion de dolari cu şosete personalizate
Are 17 ani şi este deja milionar. Şi totul pentru că a avut o idee de afacere cu şosete personalizate. Un tânăr american a făcut asta. Acum vânzările merg mai bine ca niciodată. Adolescentul primeşte zilnic peste 100 de comenzi.
De Redactia Observator la 24.04.2017, 18:05Are 17 ani şi este deja milionar. Şi totul pentru că a avut o idee de afacere cu şosete personalizate. Un tânăr american a făcut asta. Acum vânzările merg mai bine ca niciodată. Adolescentul primeşte zilnic peste 100 de comenzi.
Să fii antreprenor încă din anii de liceu pare ceva nu tocmai uşor de realizat. Şi totuşi, Brennan a reuşit asta. Tânărul, originar din Oregon, are 17 ani şi se poate lăuda deja cu propria afacere de succes. Vinde şosete personalizate, chiar în spatele grădinii. Iar încasările nu sunt deloc mici. Brennan a strâns un milion de dolari.
Brennan primeşte acum, în fiecare zi, cel puţin 100 de comenzi. Cu o imaginaţie bogată şi pasionat de ceea ce face, tânărul antreprenor a pus în vânzare şosete cu peste 500 de modele diferite. Chiar şi aşa, cele mai populare rămân cele cu... capre.
Ideea ingenioasă i-a venit acum 4 ani, în timp ce juca baschet la şcoală cu prietenii. În lunile care au urmat Brennan a început să studieze metodele prin care ar putea să îşi pună la punct afacerea. În tot acest timp părinţii l-au susţinut şi l-au încurajat neîncetat. Drept dovadă, mâna sa drepta şi investitorul principal este chiar tatăl său, Brian.
Chiar dacă are o afacere de succees, Brian continuă să înveţe bine şi la şcoală. Şi nu numai. Tânărul îngrijeşte din când în când şi... caprele pe care le deţin părinţii lui.