Alain Delon, înmormântat pe domeniul Douchy, unde a locuit jumătate de secol: "A fost una dintre cele mai misterioase stele ale cinematografiei"
Marele actor Alain Delon va fi înmormântat în această după-amiază, la o săptămâna de la moartea lui. Ceremonia privată va avea loc pe domeniul Douchy, unde a locuit în ultima jumătate de secol. Vor participa doar cei trei copii ai fostului actor şi alţi 40 de invitaţi, care nu vor avea voie să facă fotografii. Trupul lui Alain Delon va fi depus într-o capelă construită chiar de el, lângă casă. Actorul nu și-a dorit un omagiu naţional, dar o astfel de ceremonie este încă posibilă în perioada următoare. Președintele Macron a spus recent că Alain Delon a fost un monument al Franței.
De Redactia Observator la 24.08.2024, 14:42Odată cu moartea sa, se încheie o epocă, se întoarce o pagină din istoria cinematografiei franceze din anii '60-'80, o cinematografie puternică și invidiată la nivel internațional. Delon a plecat după majoritatea celor pe care i-a iubit sau cu care a lucrat, printre care Jean Gabin, Lino Ventura, Romy Schneider și regizorii italieni Luchino Visconti și Michelangelo Antonioni, scrie Le Figaro.
După moartea prietenului său, ultra-popularul Jean-Paul Belmondo, în 2021, și cea a lui Delon, ultima legendă în viață a acestei epoci rămâne Brigitte Bardot, în vârstă de 89 de ani, retrasă din actorie de zeci de ani. Delon lasă "un gol abisal pe care nimic și nimeni nu va putea să-l umple", a scris ea într-un mesaj citat de AFP.
Ca semn că faima sa a continuat să se răspândească la scară largă, presa internațională a consacrat un spațiu considerabil morții sale. În Statele Unite, New York Times, Washington Post și New York Post i-au consacrat necrologuri. "Frumos și hipnotic, Alain Delon a fost una dintre cele mai misterioase stele ale cinematografiei", a rezumat criticul Peter Bradshaw de la Guardian. Pentru ziarul german Spiegel, care păstrează încă o fotografie a lui Delon cu Romy Schneider, una dintre marile sale iubiri, el a fost "James Dean european".