Antena LIVE

Curs valutar

ALEGERI SUA. Americanii, în faţa unui vot istoric. La ce oră vom afla PRIMELE REZULTATE

Americanii se află astăzi în faţa unui vot istoric, după una dintre cele mai crâncene lupte pentru Casa Albă din ultimii 80 de ani. Peste 120 de milioane de americani vor alege al 45-lea preşedinte al Statelor Unite dintre democrata Hillary Clinton şi republicanul Donald Trump.

De la 08.11.2016, 20:38
WhatsApp

Americanii se află astăzi în faţa unui vot istoric, după una dintre cele mai crâncene lupte pentru Casa Albă din ultimii 80 de ani. Peste 120 de milioane de americani vor alege al 45-lea preşedinte al Statelor Unite dintre democrata Hillary Clinton şi republicanul Donald Trump.

Primele secţii de vot s-au dechis în Dixville Notch, New Hampshire, unde alegătorii s-au strâns, potrivit tradiţiei, la miezul nopţii (marţi, 7 ora României) în sala de bal din centrul oraşului şi au votat. După ce s-a votat, Hillary Clinton a fost declarată câştigătoare cu patru voturi, în timp ce Donald Trump a primit două.

La ora locală 6 (13 ora României) s-au deschis secţiile de vot pe Coasta de Est. Apoi, iar apoi s-au deschis treptat secţiile din toate cele 50 de state americane şi Washington D.C, între 6 şi 7 ora locală.

Primele secţii de vot se închid la 2.00 ora României, când încep să fie publicate primele proiecţii.

Practic, secţiile se închid, în cele mai multe state, la 19.00 sau 20.00 ora locală. Excepţie fac Iowa şi Dakota de Nord, unde urnele se închid la ora locală 21.

EXIT POLLURI

Imediat ce se închide votul într-un stat, posturile de televiziune vor anunţa proiecţii pentru statul respectiv, pe baza sondajelor la ieşirea de la urne de pe parcursul zilei.

Acestea ar trebui să ofere o imagine destul de clară despre cine a câştigat electorii din statul respectiv.

Este posibil ca în aproximativ 10 state lupta să fie prea strânsă pentru ca rezultatul să poată fi clar la exit-polluri. În acele state, posturile de televiziune nu vor difuza proiecţii şi va trebui aşteptat rezultatul numărătorii.

PRIMELE REZULTATE

De regulă, în jurul orei 23.00 pe Coasta de Est (miercuri, 6.00 ora României), este clar care candidat este câştigător, adică cine a strâns 270 de electori.

De obicei, candidatul învins îl sună pe câştigător pentru a-l felicita şi a-şi recunoaşte înfrângerea. Apoi, atât Clinton, cât şi Trump ar urma să rostească discursuri: unul pentru a revendica victoria, celălalt pentru a-şi recunoaşte înfrângerea.

Există întotdeauna riscul ca, la finalul Zilei Alegerilor, să nu fie clar câştigătorul. Unul dintre scenariile posibile poate fi ca rezultatul să fie prea strâns pentru a fi decis fără numărarea tuturor voturilor.

Un alt scenariu este ca alegerile să fie contestate în instanţă, ceea ce ar putea duce la un ordin judecătoresc de renumărare.

O a treia posibilitate este ca ambii candidaţi să aibă câte 269 de electori în Colegiu, caz în care Camera Reprezentanţilor votează pentru a alege următorul preşedinte.

Alegerile prezidenţiale din anul 2000 au fost al patrulea scrutin din istoria Statelor Unite şi primul din ultimii 112 ani în care câştigătorul nu a obţinut cele mai multe voturi din partea populaţiei. Al Gore a obţinut 48,38% din sufragii, la nivel naţional, iar George W. Bush 47,87%.

Rezultatul alegerilor a fost decis în Florida, unde rezultatul a fost atât de strâns încât voturile au trebuit renumărate.

Disputa a ajuns în cele din urmă la Curtea Supremă, care, pe 12 decembrie 2000, a decis că Bush va fi preşedinte. Cinci dintre judecători au votat pentru oprirea renumărării sufragiilor şi declararea republicanului învingător, iar patru au votat împotrivă.

CE SE ÎNTÂMPLĂ DUPĂ ZIUA ALEGERILOR?

În prima luni după a doua zi de miercuri din decembrie, Colegiul Electoral se reuneşte pentru a vota oficial. Anul acesta, data va fi 19 decembrie. Rezultatele sunt trimise apoi Senatului şi citite public pe 6 ianuarie.

CÂND VA FI ÎNVESTIT NOUL PREŞEDINTE?

Potrivit legii, Barack Obama este preşedinte până pe 20 ianuarie 2017 – Ziua Inaugurării – când câştigătorul scrutinului depune jurământul şi se mută la Casa Albă.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

alegeri sua 2016 alegeri sua alegeri prezidentiale sua donald trump hillary clinton
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025