Ales Bialiaţki, câștigător al Nobelului pentru Pace și opozant al regimului lui Aleksandr Lukaşenko, condamnat la 10 ani de închisoare
Un tribunal din Minsk l-a condamnat vineri la 10 ani de închisoare pe activistul politic Ales Bialiaţki, colaureat al premiului Nobel pentru pace în 2022 şi figură de prim-plan a mişcării democratice din Belarus, informează ONG-ul său, relatează AFP.
Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Viasna precizează într-un comunicat că cei doi coacuzaţi ai lui Ales Bialiaţki, încarceraţi şi judecaţi alături de el, Valentin Stefanovici şi Vladimir Labkovici, au fost condamnaţi şi ei la nouă şi respectiv şapte ani de închisoare.
Bialiaţki, activist prodemocraţie şi fondator al Viasna, care a furnizat ajutor legal şi financiar protestatarilor în timpul valului de contestare din Belarus din 2020, a fost condamnat pentru finanţarea protestelor şi evaziune fiscală, relatează şi Reuters. El susţine că este persecutat din motive politice.
Grupurile pentru drepturile omului susţin că există în jur de 1.500 de deţinuţi politici în Belarus, mulţi dintre ei arestaţi după reprimarea protestelor din 2020 care s-au declanşat după ce preşedintele Aleksandr Lukaşenko a fost reales în urma unui scrutin care a fost considerat unul fraudat de Occident şi opoziţia din Belarus.